Cobaii umani de la Arad. Mărturii cutremurătoare. Doctoriţa care testa medicamente noi pe pacienţii de la psihiatrie a fost arestată pentru 30 de zile

Cobaii umani de la Arad. Mărturii cutremurătoare. Doctoriţa care testa medicamente noi pe pacienţii de la psihiatrie a fost arestată pentru 30 de zile

Rudele pacienţilor de la Secția de Psihiatrie a Spitalului din Arad, pe care se experimentau medicamente noi, fără acordul lor, spun că bănuiau că se întâmplă ceva straniu. Mai ales că bolnavilor li se făcea rău, după ce primeau medicaţia. Nimeni nu a semnat însă vreodată vreun act prin care să-şi dea acordul pentru astfel de teste. Doctoriţa suspectată că făcea experimentele a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Tribunalul București a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a Deliei Podea, șefa Secției Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, acuzată de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale în dosarul testărilor ilegale de medicamente.

Mărturiile rudelor pacienţilor consemnate de digi24 sunt cutremurătoare. „Nu nu, nu am primit nimica. Nu am semnat nimic decât biletul de voie când am scos-o de acolo şi am readus-o înapoi. Atât”, spune un bărbat. „O luat două injecţii. De la injecţiile alea i-o fost tot mai rău şi a căzut în cap. I-o dat o injecţie la lună şi de acolo...”, afirmă un altul.

Aceleaşi mărturii le-au ascultat şi procuorii care investighează cazul. Zeci de oameni din tot judeţul Arad au fost interogaţi.

Între 40 şi 50 de pacienţi şi aparţinători au venit astăzi să răspundă la întrebările procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Ei au fost întrebaţi despre relaţia pe care au avut-o cu suspecta, despre medicamentele pe care primeau ei sau membrii familiei lor şi care au fost efectele acestor medicamente.

Procurorii au refuzat deocamdată să dea declaraţii despre caz. Nici cei de la spital nu vorbesc despre cele întâmplate. Oprită în continuare de la declaraţii de către procurori, conducerea Spitalului Judeţean Arad ne-a transmis că activitatea secţiei de psihiatrie se desfăşoară normal. Şi că numărul medicilor care sunt în acest moment la muncă este suficient pentru a avea grijă de pacienţi.

Medicul Delia Podea de la Spitalul Judeţean Arad a avut cele mai multe contracte cu companiile farmaceutice pentru testarea de noi medicamente. Potrivit datelor din anchetă, onorariul pentru un astfel de studiu era de 70 de mii de euro. 90% din bani îi păstra medicul iar restul mergea în bugetul spitalului unde lucra.  

Ne puteți urmări și pe Google News