Deși câștigăm premii importante la competițiile internaționale de film, cei mai mulți spectatori ai regizorilor de top de la noi sunt peste hotare. Fără suficiente săli de cinema, unde filmul autohton să poată fi văzut, spectatorul român și-a pierdut obișnuința

Bine primite în prestigioase competiții de film europene și nu numai, lungmetrajele românești nu se bucură de aceeași popularitate și în țară. Chiar dacă distribuitorii caută producțiile lui Cristian Mungiu, Cristi Puiu sau Tudor Giurgiu, când vine vorba de România, fimul de artă nu mai are săli unde să ruleze.

Anul acesta se deschid 24 de săli de cinema

Într-o conferință de presă susținută ieri de ministrul Culturii, Corina Șuteu, s-a spus că în întreaga țară, în administrarea RADEF (Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor) au mai rămas doar 16 săli funcționale (din 600, în 1991), dintre care doar patru la standarde tehnologice înalte. În ceea ce privește Capitala, RADEF mai administrează o sală, Europa, după ce Cinema Corso a fost închiriat la UCIN.

Ministrul a vorbit și despre necesitatea unei schimbări radicale în modul în care Centrul Național al Cinematografiei finanțează filmele românești. La conferință s-a aflat și Andrei Rus, consiler pe probleme cinematografice, care a subliniat că, până la sfârșitul anului, 24 de săli „de stat” se vor redeschide la standarde înalte.

Apelul lui Mungiu

Cinematografia românească se numără printre țările cele mai premiate la competițiile de film europene, cum este și la Cannes 2016, unde lungmetrajul „Câini”, regizat de Bogdan Mirică și coproducţia românească „Toni Erdmann”, au obţinut premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film, iar Cristian Mungiu, premiul pentru regie.

„Militez pentru un singur lucru, să dăm posibilitatea românilor de a alege, iar aceia care vor să vadă filmele făcute de noi, să le poată vedea. Mă deranjează că programările sunt făcute în asemenea fel și numărul de săli s-a redus atât de mult, încât noi reușim să prezentăm din start filmele noastre unei nișe mici”, spunea Cristian Mungiu într-un interviu pentru EVZ. Regizorul a adăugat și că „este puțin alarmant pentru noi că avem spectatori pentru filmele pe care le facem mai mult în afară, în alte țări, decât avem acasă. Nu putem înțelege decât că spectatorii au continuat să aibă acces la asemenea filme”.

Ce s-a întâmplat cu sălile Capitalei

● Cinema Patria și Studio: s-au închis în urma legii care interzice activitățile în clădirile cu risc seismic ridicat. Cinema Dacia din Piatra Neamț a primit aparatura digitală, nouă, de la Patria.

● Cinema Scala: în 2015 s-a terminat procesul, iar cinematograful a fost retrocedat printr-o sentință definitivă. Proprietarul întârzie luarea în folosință, iar RADEF a închiriat clădirea către Biserica „Isus Speranța României”. Personalul a fost trimis în șomaj tehnic.

● Favorit și Gloria au ajuns la administrația locală și vor fi refăcute, iar cinema Corso a fost dat la UCIN pentru a fi modernizat și redeschis până în septembrie.

● Cinema Excelsior. Sediul Antenei 3 este de câțiva ani cu un contract de chirie.

Soluții în scandalul de la Operă

Ministrul Corina Șuteu a declarat că noul manager interimar al Operei Naţionale Bucureşti (ONB) va fi numit săptămâna aceasta și că opţiunea ei rămâne neschimbată: „Beatrice Rancea (foto), absolut”. Împreuna cu Rancea, Corina Șuteu se va întâlni cu balerinii Alina Cojocaru şi Johan Kobborg.

FOTO: Beatrice Rancea

Vrea să-i păstreze pe Cojocaru și Kobborg

Ministrul Culturii este hotărât să continue colaborarea cu cele două personalități ale dansului, rămâne însă să se discute forma în care se va colabora.

În ceea ce privește situația explozivă de la ONB, ministrul Culturii a spus că unul dintre principalele obiective ale sale îl reprezintă separarea totală a Operei Naţionale Bucureşti de Teatrul de Operetă „Ion Dacian”.

„Regret că lucrurile merg în felul acesta. Situația de la Operă pune extrem de multe probleme și se cere o rezolvare pas cu pas. O soluție de formă nu va face decât să amâne un nou val de tensiuni”, a adăugat Corina Șuteu.

În ceea ce privește organizarea instituției bucureștene, vor continua discuțiile cu angajații nemulțumiți despre forma în care aceștia își vor continua activitatea. Cele două variante sunt: fie să lucreze pe bază de contract de muncă pe perioadă nedeterminată, fie să fie angajați pe proiecte sau spectacole. (Anca Simionescu)

Mesajul filmului

Recunoaștere la Cannes pentru regizorul Cristian Mungiu, care a primit premiul pentru regie. Trofeul a fost împărțit, la egalitate de puncte, cu francezul Olivier Assayas, regizorul producției „Personal Shopper”. Întrebat de presa franceză dacă „Bacalaureat” este „o poveste tipic românească”, Mungiu a explicat că filmele sale vorbesc despre natura umană și dilemele morale, în general. „Este un anumit moment de viață, legat de aceste personaje, dar pe fundal ne vedem pe noi înșine și ceea ce ni se întâmplă nouă. Nu știu care este soluția. Tot ceea ce pot să fac este să vorbesc despre aceste lucruri și să îndemn pe fiecare să-și găsească soluțiile. Nu neapărat soluțiile egoiste, pentru că până acum acestea au fost cele care au primat. O să avem nevoie de soluții colective, dacă vrem să continuăm să locuim în locul acesta”, a spus Mungiu pentru EVZ.

Filmele sociale au făcut legea la Cannes 2016

La aproape 80 de ani, regizorul britanic Ken Loach a primit, pentru a doua oară, Trofeul Palme dOr, cu o producţie ce denunță sistemul de acordare a ajutorului social în Marea Britanie. Filmul câștigător la Cannes 2016, „I, Daniel Blake”, stârnește o dezbatere aprinsă despre sistemul social englez, văzut prin ochii unui șomer.

Șomerul care spune povestea unui sistem

„Lumea în care trăim a ajuns într-o situație periculoasă, fiindcă ideile pe care le numim neo-liberale riscă să ne împingă la catastrofă”, a spus Ken Loach, la primirea premiului. Surprinzător, în urmă cu doi ani, Ken Loach anunţa că se retrage din cinema, dar câteva luni mai târziu Ken Loach și scenaristul Paul Laverty își făceau documentarea pentru „I, Daniel Blake” în Scoția, de unde au strâns mărturii de la oameni defavorizați. În acest fel a apărut personajul Daniel Blake, tâmplar de 59 de ani, muncitor bun, dar silit să se retragă după o criză cardiacă. Povestea filmului este plasată în Newcastle, oraș cu o lungă tradiție a luptei muncitorești.