Deputatul SEBASTIAN GHIȚĂ: ”Patronul HEXI PHARMA, Dan Condrea, a fost FILAT de SRI. Voi cere EXPLICAȚII”

Deputatul SEBASTIAN GHIȚĂ: ”Patronul HEXI PHARMA, Dan Condrea, a fost FILAT de SRI. Voi cere EXPLICAȚII”

Comisia parlamentară de control al SRI se autosesizează și va cere în Parlament, luni, să facă public filmul echipei de filaj, a spus deputatul Sebastian Ghiță la Realitatea Tv.

”E ceva care m-a marcat în mod profund. I-am spus domnului Tolontan că fără un răspuns extrem de solid al statului român, 20.000.000 de oameni o să ne creadă un stat mafiot. Am văzut oameni arestați și băgați în închisoare pentru doi lei. Acest patron a fost lăsat în libertate două săptămâni. Acest om a avut filaj de la SRI. Așa cum cunosc eu statul român, Dan Condrea a fost filat. Este imposibil că accest om să nu fie pus sub supraveghere. Era deja un caz de siguranță națională. Nu e o joacă. Sunt siderat. M-am uitat pe Facebook. Sunt deja sute de mii de oameni care suspectează statul că... nu vă închipuiți. Înțeleg că sunt televiziuni care servesc teoria sinuciderii. Altfel, mâine, oricare dintre noi ne putem gândi că putem fi omorâți. Nu cred că noi suntem un stat în care oamenii să fie omorâți pentru ceea ce știu. Voi cere explicații în cadrul Comisiei SRI din Parlament. E timpul să ne facem treaba”, a spus Sebastian Ghiță.

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit într-un accident de circulație petrecut pe raza județului Ilfov, susțin surse pentru Evenimentul Zilei. Acesta se afla într-o mașină ce avea sigla firmei pe care o conducea. Victima era singură în mașină și a murit pe loc, spun reprezentanții ISU pentru EVZ. ”Nu este nevoie de descarcerare. Am trimis doar o specială pentru incendii, dar doar ca să supravegheze zona”, a declarat pentru EVZ, purtătorul de cuvânt al ISU București - Ilfov, Adrian Marin. ”Bărbatul, care avea vârsta de 40 de ani, a fost găsit decedat. S-au încercat manevre de resuscitare, dar nu a mai putut fi readus la viață. Avea leziuni foarte grave, incompatibile cu viața. S-a ajuns foarte repede la locul accidentului pentru că aveam ambulanță în zonă”, a declarat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București - Ilfov. Omul decedat este desfigurat, dar toate actele care au fost găsite în mașină sunt pe numele lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma.

Soția patronului Hexi Pharma l-a identificat pe Dan Condrea după haine.