Meteorologii anunță cum va fi VARA lui 2016. Mai multe regiuni din România vor fi atinse de temperaturi ridicate și secete
- Dodo Romniceanu
- 21 mai 2016, 11:33
Va fi secetă iar temperaturile vor fi ridicate în această vară, în unele regiuni chiar peste medie, după cum rezultă din previziunile meteorologilor.
IUNIE. Temperaturille medii lunare ale aerului vor fi apropiate de mediile perioadei, în cea mai mare parte a țării. Media multianuală lunară pentru luna iunie este de 18,3 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizați în intervalul 1981 – 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 19 grade Celsius în Transilvania și Maramureș, respectiv de până la 21 de grade Celsius în Banat, Dobrogea și Moldova.
Precipitațiile totale lunare vor fi deficitare în regiunile sudice și local în cele sud-estice și estice, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de media climatologică. Media multianuală a precipitațiilor este de 84,5 litri/metrul pătrat, pentru luna iunie. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Muntenia (până la 111 litri/metrul pătrat).
IULIE. Temperaturile medii ale aerului se vor situa peste normalul perioadei în sud-estul și local în sudul și estul țării. În restul teritoriului vor fi valori termice apropiate de media climatologică, media multianuală a lunii fiind de 20,2 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 15 și 23 de grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Muntenia și Oltenia, respectiv de până la 24 de grade Celsius.
Nu vor fi multe precipitaţii. Media multianuală lunară, conform măsurătorilor, este de 77,8 litri/metrul pătrat. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Moldova (până la 112 litri/metrul pătrat), Muntenia și Maramureș (până la 102 litri/metrul pătrat), respectiv în Transilvania și Oltenia (până la 100 litri/metrul pătrat).
AUGUST. Temperatura aerului se va situa peste medie în sud-est și, local, în sud și vest, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de media climatologică, stabilită la valoarea de 19,7 grade Celsius. Temperaturile medii vor de până la 23 de grade Celsius în Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
Pe de altă parte, cantitățile totale de precipitații se vor menține deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepția regiunilor nordice, unde se vor apropia de norma multianuală, de 64,7 litri/metrul pătrat. În zonele Transilvaniei și Munteniei, cantitățile medii de precipitații ar putea fi de 90-95 litri/metrul pătrat. În același timp, în Dobrogea estimările variază între 28 și 40 de litri/metrul pătrat.
Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.