Fostul ministru al Transporturilor a ieșit ieri pe poarta penitenciarului Poarta Albă din județul Constanța în jurul orei 16.30. Îmbrăcat la costum și cu barba crescută, a părăsit închisoarea hotărât să nu mai calce pe scena politică
A treia cerere de liberare din închisoare a fost cu noroc pentru Miron Mitrea. „A durat un pic până am reușit să-i conving pe magistrați. După un an și patru luni ( n.r. trei luni) mă simt ok”, a declarat el la ieșirea de pe poarta Penitenciarului Poarta Albă. S-a urcat în mașină fără să se uite înapoi și a plecat spre București.
Dacă ar fi să ne luăm după Sorina Dina, avocata lui, Miron Mitrea a fost un deținut exemplar care și-a executat pedeapsa, în regim deschis, respectând toate cerințele sistemului penitenciar. A muncit la centrala termică a închisorii și apoi la o autobază din Constanța. A scris trei lucrări științifice în care a fost pe rând sindicalist, revoluționar, membru de partid, parlamentar și analist politic. Aceste îndeletniciri i-au tăiat astfel 140 de zile din cei doi ani de condamnare.
FOTO:Miron Mitrea, pe vremea când era la PSD
„Amintirile” s-au vândut imediat
A căpătat și faima de scriitor, prima lui creație, “Amintiri.. subiective. Momente de istorie imediată”, s-a vândut în librării ca pâinea caldă, fiind decis să scoată o nouă ediție, din libertate.
Tot în închisoare, încă de la început, Miron Mitrea și-a lăsat barbă. Foștii lui colegi de celulă spun că „era cel mai de treabă deținut, un om câteodată tăcut, altă dată pus pe glume”.
Tovarășii rămași în celulă sunt, printre alții, Victor Becali, Maricel Păcuraru, Corneliu Iacubov, care așteaptă la rândul lor să intre la Comisia de liberare condiționată. În 13 februarie 2015 când a fost încarcerat la Poarta Albă, partidul său, PSD, aflat la putere era condus de Victor Ponta. Acum, la liberare, îl găsește condus de Liviu Dragnea.
Întrebat de jurnaliştii aflați ieri la poarta pentineciarului cum se simte după ce instanţa a admis eliberarea lui condiţionată, Miorn Mitrea a răspuns doar „Ok”. N-a mai declarat ieri, dar a spus-o de fiecare dată când a fost întrebat: nu se mai întoarce în politică. Același lucru l-a susținut și soția lui, Manuela Mitrea.