11 astronauți și cosmonauți vin la București să-l aniverseze pe Dumitru Prunariu. Sunt 35 de ani de când în COSMOS a ajuns, pentru prima dată, un român

11 astronauți și cosmonauți vin la București să-l aniverseze pe Dumitru Prunariu. Sunt 35 de ani de când în COSMOS  a ajuns, pentru prima dată, un român

Academia Română organizează luni, 16 mai 2016, ora 10, sesiunea aniversară „35 de ani de la primul zbor în spațiul cosmic al unui român”, dedicată cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române. Evenimentul se va desfășura în Aula Academiei Române în prezenţa a 11 astronauți şi cosmonauţi, oaspeţi de onoare.

Sesiunea va fi deschisă de alocuțiunea acad. Ionel-Valentin Vlad, Președintele Academiei Române, urmată de cuvântul introductiv al prof. Alexandru Mihail Morega, Vice-președintele Secției de Științe Tehnice a Academiei Române. Dr. ing. cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, va prezenta invitații străini, printre care se vor afla astronauți și cosmonauți din Bulgaria, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, SUA și Ungaria.

Dumitru-Dorin Prunariu (n. 1952) este primul român care a realizat un zbor în spațiul cosmic. Membru de onoare al Academiei Române. General-locotenent, în rezervă. Absolvent al Facultății de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității Politehnice din București. Doctorat în domeniul dinamicii zborului cosmic.

În cadrul misiunii Soyuz 40 (14-22 mai 1981) a petrecut în spațiul cosmic un timp de 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Misiunea spațială s-a desfășurat

la bordul navei cosmice sovietice Soyuz-40 și al stației orbitale de cercetare științifică Saliut-6. Alături de colegul său de echipaj, cosmonautul Leonid Popov, și de echipajul stației orbitale, format din cosmonauții Vladimir Kovalionok și Viktor Savinîh, a efectuat o serie de cercetări științifice, tehnologice, biomedicale, astrofizice și psihologice. În anul 2011, Academia Română l-a ales pe Dumitru-Dorin Prunariu membru de onoare, drept recunoaștere a extraordinarei sale performanțe umane și științifice. Membru al Academiei Internaționale de Astronautică și al Academiei Europene de Științe și Arte. Din anul 1992 este implicat în activitatea Organizației Națiunilor Unite, a Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic; a reușit să realizeze joncțiunea între Asociația Exploratorilor Spațiului Cosmic – singura asociație profesională a astronauților din aproape întreaga lume – și ONU, astfel că asociația a devenit, din anul 1993, membru observator al Comitetului ONU.

În perioada 2011-2014 a fost Președintele Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic – care numără aproximativ 400 de astronauți din 37 de state; în prezent conduce filiala europeană a acestei asociații. Membru în Consiliul de Administrație al Agenției Spațiale Române. Președintele Asociației Române pentru Tehnologie și Industrie Spațială – ROMSPACE. Vice-Președinte ales al Comitetului de Relații Internaționale al Agenției Spațiale Europene.

Iată și invitații străini

BULGARIA. Gheorghi Ivanov (n. 1940) este primul cosmonaut bulgar (10-12 aprilie 1979). A participat, în calitate de cosmonaut cercetător, alături de cosmonautul rus Nikolai Rukavishnikov, la misiunea Soyuz 33 și a petrecut în spațiu 1 zi, 23 ore și 1 minut. Cu toate că lansarea s-a produs fără probleme, o avarie produsă la motorul principal al navei cosmice a determinat echipajul să decidă întoarcerea din spațiul cosmic.  

Alexandr Alexandrov (n. 1951) este al doilea cosmonaut bulgar (7-17 iunie 1988). În cadrul misiunii Soyuz TM-5 / Soyuz TM-4 a petrecut în spațiu 9 zile, 20 ore și 10 minute, perioadă în care a realizat o serie de experimente științifice de medicină, biologie, fizică, astrofizică, teledetecție și tehnologie. Absolvent al Academiei Forțelor Aeriene Bulgare (1974), pilot militar, doctor în științe tehnice în cadrul Institutului de Cercetări Cosmice din Moscova.

FRANȚA. Jean-Pierre Haigneré (n. 1948) a petrecut în spațiul cosmic un număr total de 209 zile, 12 ore și 25 minute. A participat la misiunea Soyuz TM-17 / Soyuz TM-16 în calitate de cosmonaut cercetător (1-22 iulie 1993) și ca inginer de zbor în cadrul misiunii Soyuz TM-29 / MIR-27 (22 februarie – 28 august 1999). Inginer, absolvent al Academiei Franceze a Forțelor Aeriene (1971). Pilot de vânătoare (1973). Absolvent al Empire Test Pilots’ School, Marea Britanie (1981). A studiat astrofizica la Universitatea din Orsay, Franța (1986-7).

Michel Tognini (n. 1949) a acumulat un timp petrecut în spațiu de 18 zile, 17 ore și 46 minute. A participat la misiunile spațiale Soyuz TM-15 / Soyuz TM-14 (27 iulie – 10 august 1992), în calitate de cosmonaut cercetător, și STS-93 (23-28 iulie 1999), în calitate de specialist al misiunii. Inginer, absolvent al Academiei Forțelor Aeriene (1973). Pilot de vânătoare (1974). Absolvent al Empire Test Pilots’ School, Marea Britanie. Pilot de încercare. Studiu și pregătire pentru postul de specialist de misiune la NASA Johnson Space Center (1995).

GERMANIA. Reinhold Ewald (n. 1956) a participat în calitate de cosmonaut cercetător la misiunea spațială Soyuz TM-25 / Soyuz TM-24 (10 februarie – 2 martie 1997) și are un timp petrecut în spațiu de 19 zile, 16 ore și 34 minute. A realizat experimente științifice în domeniile știința materialelor și biomedicină. A absolvit facultatea de fizică din cadrul Universității din Köln (1977). MSc în fizică experimentală (1983). Doctor în fizică (1986). Profesor de Astronautică și Stații Spațiale la Institute of Spaceflight System din cadrul Universității din Stuttgart (din 2015).

Gerhard Thiele (n. 1953) a participat la misiunea spațială STS-99 (11-22 februarie 2000) și a acumulat un timp petrecut în spațiu de 11 zile, 5 ore și 39 minute. A studiat fizica la Universitățile din München și Heidelberg (1976-1982). Doctor în fizică al Universității din Heidelberg (1985). Studii postdoctorale în oceanografie fizică la Geophysics Fluid Dynamics Laboratory din cadrul Universității Princeton (1986-7). Co-autor a trei volume pe tema explorării spațiului cosmic și a rolului ființei umane în cosmos. De asemenea, a publicat lucrări pe teme din geofizică, oceanografie, psihologie și despre interacțiunea om-mașină.

OLANDA. André Kuipers (n. 1958) a participat, în calitate de inginer de zbor, la două misiuni spațiale, Soyuz TMA-4 / Soyuz TMA-3 (19-30 aprilie 2004) și Soyuz TMA-03M / ISS-30 / ISS-31 (21 decembrie 2011 – 1 iulie 2012). În total, a petrecut 203 zile, 15 ore și 51 minute în spațiul cosmic. Este al doilea olandez care a zburat în spațiul cosmic. Doctor în medicină al Universității din Amsterdam (1987). În timpul studiilor sale medicale a lucrat la Departamentul Vestibular din cadrul Centrului Medical Academic din Amsterdam, unde a fost implicat în cercetări privind sistemul de echilibru. Ulterior a realizat investigații științifice asupra sindromului de adaptare spațială, a fluxului sanguin cerebral și în ceea ce privește folosirea lentilelor de contact pentru piloți.

MAREA BRITANIE. Helen Sharman (n. 1963) este prima britanică în spațiu și prima femeie care a vizitat stația spațială Mir. A participat, în calitate de cosmonaut cercetător, la misiunea spațială Soyuz TM-12 / Soyuz TM-11 (18-26 mai 1991). A petrecut în spațiul cosmic o perioadă de 7 zile, 21 ore și 13 minute. Absolventă a facultății de chimie din cadrul Universității din Sheffield (1984). Doctorat în chimie la Birkbeck, University of London. Autoare de cărți de popularizare a științei.

POLONIA. Miroslaw Hermaszewski (n. 1941) este primul cosmonaut polonez. A participat, în calitate de cosmonaut cercetător, la misiunea Soyuz 30 (27 iunie – 5 iulie 1978) și a petrecut în spațiul cosmic 7 zile, 22 de ore și 2 minute. Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Aviație (1964), al Academiei Militare de Stat Major din Varșovia (1971) și apoi al Academiei Militare de Stat Major „Kliment Voroșilov” din Moscova (1982). Comandant al Școlii Superioare de Aviație din Dęblin (1988-1991). Preocupat de popularizarea cosmonauticii.

SUA. Richard Richards (n. 1946) a participat, ca pilot și comandant, la patru misiuni spațiale: STS-28 (8-13 august 1989), STS-41 (6-10 octombrie 1990), STS-50 (25 iunie – 9 iulie 1992) și STS-64 (9-20 septembrie 1994). În total, a petrecut în spațiul cosmic 33 zile, 21 ore și 29 minute. Licențiat al facultății de inginerie chimică din cadrul Universității din Missouri (1969). MSc în știința sistemelor aeronautice obținut la University of West Florida (1970). În urma unei selecții realizate de NASA devine astronaut (1981). A lucrat la compania Boeing (1998-2007). 

UNGARIA. Bertalan Farkas (n. 1949) este primul cosmonaut maghiar. A participat la misiunea Soyuz 36 / Soyuz 35 (26 mai – 3 iunie 1980) în calitate de cosmonaut cercetător și a petrecut în spațiul cosmic 7 zile, 20 ore și 45 minute. În această perioadă a realizat experimente de știința materialelor. Absolvent al Colegiul Aeronautic George Kilián din Szolnok (1969) și al Institutului Militar de Aviație din Krasnodar, Uniunea Sovietică (1972).