Cum să bei inteligent VINUL de PAȘTE. Obiceiul care îți poate face viața mai lungă
- Mara Vintila
- 30 aprilie 2016, 17:18
Obiceiul mediteranean de a bea un pahar sau două de vin la masa de seara ar putea fi cheia unei vieți mai lungi și mai fericite, arată un nou studiu. Noua analiză contrazice ideea potrivit căreia consumul mai mare de șase pahare de vin pe săptămână este dăunător.
Potrivit studiului, cei care beau două pahare mici de vin pe zi suferă de mai puține boli și au o perspectivă mai bună asupra vieții, relatează Daily Mail.
Cercetătorii de la Universitatea din Helsinki și Tempere din Finlanda susțin că vinul nu ar trebui considerat un risc. În urma unui studiu realizat pe 2,600 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 69, în care au fost incluse întrebări privind sănătatea și stima de sine, s-a demonstrat că 12% dintre cei care beau vin regulat la masă au obținut valori mai mari la aceste întrebări. Pe de altă parte, atât timpul, cât și tipul de alcool consumat sunt importante. Cei care beau vin în afara meselor nu obțin aceleași beneficii ca cei care îi consumă la masă.
„Nu este nicio surpriză că cei care beau vin în timp ce mănâncă sunt mai fericiți și mai sănătoși. Sfatul este să bem vin puțin și des”, a declarat Mattehew Jukes.