16 aprilie 2016 are toate şansele să rămînă în Istorie. O spune asta un ins ca mine, duşman al exaltărilor în scris şi în viaţă.

Sîmbătă, 16 aprilie 2016, la ora 11.20 Tribunalul Bucureşti a admis două excepţii de neconstituţionalitate cerute de candidatul independent la Primăria Bucureşti, Liviu Avram. Prima excepţie se referă la articolul 50, aliniatul 2 din Legea 115/2015 privind alegerile locale, prin care candidaţii independenţi trebuie să depună o listă cu susţinători de cel puţin 1% din numărul celor înscrişi pe liste. A doua excepţie se referă la articolul 101, aliniatul 2 din aceeaşi Lege, prin care se impune scrutinul într-un singur tur. Tribunalul Bucureşti a admis cele două excepţii şi a decis trimiterea lor la CCR. Curtea Constituţională a României e sesizată legal în chestiunea celor două articole şi obligată să se pronunţe în regim de urgenţă.

De ce sîmbătă, 16 aprilie 2016, poate intra în Istoria României? Pentru că sîmbătă, 16 aprilie 2016 s-a finalizat cu succes prima etapă dintr-un Proces invocat de toată lumea: Sesizarea CCR cu privire la constituţionalitatea alegerilor într-un singur tur.

Despre necesitatea ca alegerile locale să se desfăşoare în două tururi am scris de nenumărate ori. Pentru a nu mă repeta, citez dintr-un text publicat în Evenimentul zilei de miercuri, 20 ianuarie 2016: „La vremea respectivă, am fost critic al negustoriei dintre PSD şi PNL prin care Parlamentul a votat alegerea primarilor într-un singur tur. PNL a cerut ca preşedinţii Consiliilor Judeţene să fie aleşi de Consiliu şi nu direct, ca pînă acum. PSD a acceptat asta (cu greu, deoarce baronii PSD îşi bazau puterea pe votul popular) impunînd alegerea primarilor într-un singur tur. Eu am considerat că alegerea în două tururi are patru mari avantaje: Dă o şansă partidelor mici, care pot negocia voturile între cele două tururi şi prin asta pot dovedi electoratului lor că şi ele contează. Prin implicarea în rezultatele turului doi a partidelor mici, o parte a electoratului realiza că votul său n-a fost zadarnic. Pune capăt unei dintre realităţile postdecembriste care au dus la osificarea vieţii politice, la corupţie şi la apariţia baronilor locale: Mandatele nesfîrşite ale unor primari. Graţie negocierilor dintre cele două tururi se crea posibilitatea ca în fruntea unor primării să vină oameni tineri.”

Celor patru argumente din 20 ianuarie 2016 le-a adăuga unul, ivit din întîmplările ultimului timp. Am fost cîndva adeptul unei concentrări a scenei politice, după modelul din alte ţări, în două formaţiuni, de Stînga şi de Dreapta, ca soluţie pentru promovarea rapidă a unor legi cruciale. Afacerea Marian Munteanu ne-a semnalat însă cît de primejdioasă ar putea fi pentru democraţia română concentrarea scenei politice la două partide mari. Iresponsabila decizie a PNL îşi are temeiul în accederea la putere în acest partid, de tip PCR, ca toate partidele de la noi, a unei găşti iresponsabile.

Gașca, din care face parte și Teodor Atanasiu, dar și Alina Gorghiu, au făcut din desemnarea candidatului o afacere personală. Tase Atanasiu ca să pună mîna pe putere, dar și pe banii negri care circulă într-o campanie precum cea pe București. Alina Gorghiu, pentru a nu fi concurată de PNL-iste mult mai talentate politic precum Adriana Săftoiu.

În condiţiile cruntei absenţe a democraţiei interne din partidele româneşti, cei peste 100 de lideri PNL au votat, ridicînd mîna, aşa cum oile behăie, desemnarea drept candidat a unui reprezentant al naţionalismului-extremist de tip trompetă, un fel de CV Tudor mult mai primejdios, pentru că e un lider de talent.

Caracterul profund nedemocratic al deciziei ne-a semnalat primejdia pe care ar constitui-o dictatul asupra scenei politice din partea unei formaţiuni de tip PCR. Aşa cum se vede din comentariul apărut în 20 ianurie 2016, de la început am suspectat de şmecherie electorală campania dusă de PNL pentru revenirea la două tururi. Somarea lui Dacian Cioloş să dea Ordonanţă de Urgenţă, depunerea ostentativă a contestaţiei au fost semnale că PNL era interesat doar de Tărăboiul electoral privind cele două tururi şi nu de promovarea alegerii în cele două tururi.

În realitate, aşa acum scriam încă din ianuarie 2016, PNL are interesul unui singur tur. Ca să cîştige electoral a declanşat o campanie zgomotoasă, dinadins eficientă. Şi totuşi, în aceste condiţii, nodul gordian trebuia tăiat.

Şi a fost meritul unui jurnalist, Liviu Avram, de a-l fi tăiat. El a pus la cale ceea ce s-ar numi provocare publică la adresa CCR. A depus dinadins o candidatură cu trei semnături în loc de 18.0000 pentru a putea fi respinsă. Liviu Avram a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă un ONG sau un veritabil candidat independent. Gestul lui e deopotrivă civic şi gazetăresc. Era absolută nevoie ca excepţia de neconstituţionalitate să ajungă la CCR.

Spre deosebire de PNL, Liviu Avram a găsit calea ce mai corectă: Provocarea publică, asumată conştient. Din acest punct de vedere acceptarea de către Tribunalul Bucureşti a celor două excepţii, spre a fi trimise la CCR, face din 16 aprilie 2016 o zi parţial istorică. Pentru a fi însă total istorică, ziua de 16 aprilie 2016 are nevoie de intervenţia CCR.

Desigur CCR poate amîna, în stilu-i specific, pronunţarea asupra celor două excepţii în aşa fel încît decizia să nu mai aibă nici o valoare. Ar fi o iresponsabilitate. CCR e obligată să discute cele două excepţii în procedură de urgenţă. Alegerile într-un singur tur sînt nu numai antidemocratice, dar şi anticonstituţionale. CCR trebuie să decidă – şi cît mai repede, alegeri în două tururi de scrutin.

Necesitatea a două tururi e clamată de mai toată lumea ce se vrea democrată: ONG-uri, politicieni, partide, jurnalişti. A venit momentul pentru toţi cei care pledează în favoarea alegerilor în două tururi să demonstreze că sînt sinceri. Asta înseamnă crearea unei extraordinare presiuni publice pentru ca CCR să se pronunţe în procedură de urgenţă.

Eu am spus c-ar trebui să se pronunţe în favoarea celor două tururi. Are dreptul să se pronunțe cum crede. Chiar și pentru alegeri într-un singur tur. Dar să se pronunțe în timp util.