Chiar dacă Șahtior a dat lovitura în Liga Europa, Mircea Lucescu este SCEPTIC în șansele echipei sale de a repeta performanța din 2009
- Alexandru Toader
- 15 aprilie 2016, 11:50
Șahtior Donețk, formația antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat, aseară, în semifinalele Ligii Europa, după ce a trecut en-fanfare de Sporting Braga, cu scorul general de 6-1.
Acum, trupa ucraineană este la a doua sa participare în semifinalele competiției. În 2009, alături de Mircea Lucescu, Șahtior se impunea în finala Cupei UEFA, în fața lui Werder Bremen, cu 2-1 după prelungiri.
Însă, tehnicianul român nu crede în șansele elevilor săi de a câștiga trofeul. „Am spus înainte de meci că nu suntem la nivelul la care să putem câştiga competiţia iar acum, după acest meci, îmi menţin opinia. Ce-i drept, de la meci la meci jucăm mai bine, echipa este în creştere, însă am motivele mele să spun asta. Sunt mulţi jucători noi, care au nevoie de timp să se integreze. Plus că în Europa e un nivel complet diferit faţă de competiţia internă. Aici avem parte de arbitraje corecte, jucătorii nu simulează, nu trag de timp. Când echipa mea este lăsată să joace, o face aşa cum aţi văzut astăzi, însă deocamdată nu avem experienţa echipelor pe care le-am putea întâlni în semifinale”, a declarat Lucescu la finalul meciului cu Braga.
Celelalte echipe care s-au calificat în semifinalele Ligii Europa sunt: Liverpool, Sevilla și Villareal.