LIGA I. Astra Giurgiu, VICTORIE clară în faţa echipei lui Gheorghe Hagi. Liderii campionatului s-a distanţat la patru puncte de Steaua
- Andrei Călin
- 9 aprilie 2016, 22:45
Astra Giurgiu s-a impus cu scorul de 3-1, în deplasare, la FC Viitorul, într-o partidă din cadrul etapei a 6-a a play-off-ului campionatului intern.
Astra Giurgiu a mai făcut un pas mare către câştigarea primului titlu din istorie. "Alb-negrii" au câştigat categoric confruntarea cu FC Viitorul (scor 3-1), din runda a şase a play-off-ului Ligi I, şi s-au distanţat la patru puncte de Steaua, ocupanta locului secund. Oamenii lui Marius Şumudică au deschis scorul în prima parte, prin Boudjemaa (19), apoi, Dragoş Nedelcu, jucătorul gazdelor, a fost eliminat în minutul 29. În partea a doua, Astra şi-a mărit avantajul după reuşitele lui Găman (59 - penalty) şi Alibec, iar gazdele au înscris golul de onoare, în minutul 82, prin Andrei Ciobanu.
FC Viitorul rămâne fără victorie în play-off, în şase etape disputate (2 egaluri şi 4 înfrângeri), în timp ce giurgiuvenii sunt lideri în clasament, cu 39 de puncte. Steaua, ocupanta locului secund are un total de 35 de puncte şi va juca, duminică, de la ora 20.30, derby-ul cu Dinamo.