Secretarul de stat Alexandru Micula a discutat la Budapesta cu ministrul ungar al Apărării despre cooperarea militară bilaterală
- Razvan Gheorghe
- 30 martie 2016, 18:57
Secretarul de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul din cadrul MAE, Alexandru Victor Micula, s-a întâlnit, miercuri, la Budapesta, cu ministrul ungar al Apărării, Istvan Simicsko, pe agenda discuţiilor aflându-se aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul militar şi colaborarea în cadrul ONU şi OCDE.
Potrivit unui comunicat al MAE transmis Agerpres, oficialul român a avut în acelaşi context întrevederi cu Peter Siklosi, subsecretar de stat în cadrul ministerului ungar al Apărării, şi cu Istvan Mikola, secretar de stat pentru afaceri globale în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior.
Criza migraţiei şi conflictele îngheţate
"Convorbirile cu oficialii ungari au permis explorarea unor iniţiative menite să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul militar, colaborarea celor două ţări în cadrul ONU şi OCDE, un schimb de opinii cu privire la experienţa celor două state în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, precum şi evaluarea unor subiecte de actualitate ale agendei europene şi internaţionale, precum criza migraţiei şi conflictele îngheţate", precizează sursa citată, potrivit Agerpres. MAE informează că întâlnirile respective s-au înscris în seria de contacte bilaterale convenite de ministrul român al Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, şi omologul ungar, Peter Szijjarto, cu prilejul consultărilor care au avut loc la Bucureşti la data de 29 ianuarie 2016.