Familia primarului, supravegheată atent de camere de luat vederi

Familia primarului, supravegheată atent de camere de luat vederi

Locuitorii cartierului Andronache din Capitală știu că rudele edilului arestat de la Sectorul 2 sunt vecinii lor

Cartierul Andronache este o combinaţie de bogăţie şi ruină. Casele supraetajate, multe dintre ele depăşesc regimul de înălţime acceptat de cel mult parter, etaj şi mansardă, sar în ochi în comparaţie cu bordeiele vechi şi dărăpănate. Accesul în zonă este greoi fără maşină personală, iar dacă nu au avut noroc ca pe strada lor să locuiască un VIP, locuitorii din Andronache parcurg kilometri pentru a-şi cumpăra pâinea zilnică.

„Băieţi deştepţi”, oameni de afaceri, dar şi rude ale celor mai influente persoane politice au cumpărat teren şi case în Cartierul Andronache, care în curând îşi va pierde liniştea de până acum. Pe strada Gherghiţei, CNADNR a decis să intre ultimul tronson din Autostrada Bucureşti – Ploieşti. Astfel, potenţialul imobiliar al zonei va creşte exponenţial. În curând, o fermă de cai va dispărea şi mulţi copaci vor fi defrişaţi.

Stație de RATB în poartă

În ultimii zece ani, o parte a familiei Onţanu s-a mutat în Andronache. Aproape toţi locuitorii ştiu asta, dar nimeni nu poate spune că i-a văzut pe sora şi fratele fostului edil. Pe strada Periş, circulă o linie de transport public. La solicitarea unei mame care are un copil cu dizabilităţi locomotorii s-a înfiinţat şi o staţie. Dar nu în faţa casei sale, ci a surorii şi fratelui lui Neculai Onţanu. „Nu ştim dacă ei au cerut asta, pentru că nimeni nu-i vede. Pe sora lui Onţanu nu a văzut-o nimeni. Ea intră şi iese din curte numai în maşină. Doar fiul, adică nepotul lui Onţanu, mai vine să cumpere pâine şi ce mai au nevoie”, spun oamenii. Pe strada Periş, la nr. 50A, funcţionează o firmă de arhitectură, care este bine supravegheată de camere de luat vederi. Probabil că nu funcţionează soneria de la poartă, pentru că nimeni nu a răspuns la apelul nostru.

Cât de iubiţi sunt „proştii”

Tineri şi bătrâni sunt supăraţi pe Neculai Onţanu. „Îl iubesc, dar e un prost”, am auzit o voce revoltată care se apropia de noi. „Nu mai dă mâna cu mine de când i-am spus să facă o grădiniţă de stat aici, în cartier. Avem una privată, care funcţionează pe terenul Roxanei Cosma, şi plătim o chirie de 1.200 de euro. Am fost director de grădiniţă şi l-am rugat să facă aici una, acum promite iar, dar degeaba. A fost un prost că nu a ştiut ce să facă”, se jeleşte o doamnă în prag de pensionare.

Următoarea staţie de autobuz este în dreptul grădiniţei private, dar şi a casei fratelui edilului. De când a fost arestat Neculai Onţanu, oamenii sunt şi mai temători să vorbească. Ei se tem de o posibilă răzbunare dacă spun ce ştiu.

Mai sunt unii care povestesc cum vin maşini „oficiale” însoţite de poliţia locală. De altfel, zona Andronache este atent supravegheată de poliţia locală, care patrulează pe străzi. „Mergeţi să vedeţi casa lui Marian Iancu de pe Escalei, să vedeţi ce casă are. Mai sunt nişte poliţişti care sunt arestaţi, să vedeţi ce case au. Unul s-a extins când era în puşcărie. Mai este un fost primar din Buzău. Are magazin şi cârciumă lângă casă, iar în curte o antenă de telefonie. Şi de la ăştia ia bani”, spune un domn în vârstă, pe chipul căruia se văd necazurile şi supărările.