Miercuri, 23 martie 2016, un judecător de instrucție de la Paris urmează să decidă dacă Gregorian Bivolaru, arestat la Paris în 26 februarie 2016, pe baza mandatului de urmărire prin Europol, emis de Biroul Național din România, va fi sau nu extrădat.

După arestarea lui Gregorian Bivolaru, presa noastră independentă după cum i se ordonă, s-a declanșat o campanie menită a-l prezentat pe fondatorul MISA drept un fel de dușman al Poporului de pe vremea stalinismului triumfător.

Nu-l cunosc pe Gregorian Bivolaru. Am însă amintirea Operațiunii în forță a statului român din 2004, an de campanie electorală prezidențială, cînd Guvernul PSD-ist voia să cîștige, prin luarea cu asalt a MISA, sprijinul electoral al maselor populare conservatoare prin excelență.

Sesizat de aberația că presa noastră era complice instituțiilor de forță de azi, prin nimic diferite în mentalitatea lor de cazmalele cu epoleți de instituțiile de forță din 2004, în 29 februarie 2016, notam pe cristoiublog.ro sub titlul Cum adică, Gregorian Bivolaru n-are dreptul la apărare?!: „Gregorian Bivolaru e ţinta unei campanii de presă violente, tendenţioase, bazate doar pe punctul de vedere al Autorităţilor. Victima nu e întrebată şi ea despre aceste acuzaţii, cum cer normele profesionale. Ca şi în cazul victimelor Binomului SRI-DNA, Gregorian Bivolaru e lipsit azi în presa noastră de un drept al omului în democrație: Dreptul la apărare!”

Scrisesem aceste rînduri uluit că, în 2016, cînd România se fudulește că e membră a UE, se repetă, pînă la virgulă, atmosfera de linșaj mediatic din 2004, cînd Instituțiile de forță din regimul Adrian Năstase s-au năpustit asupra MISA nu numai cu bulanele lor, dar și cu bulanele presei.

Nu trebuie să mai amintesc aici că, fruntaș la linșarea mediatică a lui Gregorian Bivolaru, s-a dovedit Postul lui Dan Voiculescu, Antena 3. Între timp Binomul SRI-DNA și-a dat obștescul sfîrșit. Năravul de nu da dreptul la apărare cuiva – drept pe care-l au și cei mai mari criminali dovediți, a rămas.

Ca urmare a scrisului meu, am fost contactat de apropiați de ai lui Gregorian Bivolaru care mi-au pus la dispoziție punctul de vedere al fondatorului MISA împreună cu documente considerate de acuzat ca sprijinindu-i punctul de vedere. Citindu-le, mi-am dat seama că ele trebuie publicate nu numai în virtutea dreptului la apărare, dar și în sine, ca documente de interes publicistic. Aceasta deoarece, ele ne atrag atenția asupra unei realități: Cazul Gregorian Bivolaru poate fi punctul de plecare al unui Scandal la nivelul Uniunii Europene.

Să mă explic. Din noianul de informaţii publicate de presa românească la vremea arestării lui Gregorian Bivolaru la Paris sunt multe fabulaţii, deoarece nu se bazează pe document (s-a spus în cadrul linșării mediatice că venise la Paris după sex, cînd în realitate, venise la un tîrg de carte veche, Gregorian Bivolaru avînd mania de a cumpăra cărți de a valma!), singurul lucru care poate fi reţinut ca exact e întrebarea: Cum de a părăsit Gregorian Bivolaru Suedia, ţara în care primise azil politic?

Să recapitulăm. Ajuns în Suedia, Gregorian Bivolaru face cerere de azil politic în ziua de 24 martie 2005. Autoritățile române emit pe numele său, pe 21 iunie 2004, prin Europol, un mandat de urmărire europeană. Pe 21 iunie 2004, e dat în urmărire prin Europol de Biroul Naţional Român. Pe 5 aprilie 2005, pe baza acestui mandat, Poliţia din Suedia îl arestează şi-l plasează în detenţie provizorie la Malmo, în vederea extrădării. În aprilie 2005, autorităţile române formulează cerere de extrădare către Suedia. Pe 21 octombrie 2005, Gregorian Bivolaru e eliberat din închisoare după 7 luni de detenţie. Pe 21 octombrie 2005, Curtea Supremă a Suediei respinge prin Hotărîrea O 2013-05 cererea de extrădare a autorităţilor române. Motivul? Există riscul ca Gregorian Bivolaru să fie persecutat în România din cauza convingerilor sale religioase. Pe 2 ianuarie 2006, autorităţile suedeze admit cererea lui Gregorian Bivolaru de azil politic potrivit Convenției de la Geneva din 1951. Potrivit unui document arată că Gregorian Bivolaru avea şi statut de refugiat în baza Convenţiei de la Geneva, 1951.

Tradus documentul menționează: „De la Biroul de Imigrări Pentru cine este interesat Biroul de Migrări confirmă aşa cum a fost cerut, că lui Magnus Aurolsson, cu numărul personal 520313-8077, i s-a acordat drept de şedere permanent, la 2 ianuarie 2006. Lui Magnus Aurolsson i s-a acordat dreptul de şedere ca şi refugiat, conform Convenţiei de la Geneva 1951. Birgitta Martinsson”.

Pe 10 februarie 2007, Gregorian Bivolaru primeşte documentul de călătorie. Paşaportul lui Gregorian Bivolaru, prezentat în exclusivitate (nici vorbă de fabulaţia cu paşaport bulgăresc), arată limpede că poate călători fără probleme în orice ţară cu excepţia României.

Potrivit Articolul 33 din Convenția de la Geneva (vezi Nota nr. 1), dreptul de a călători fără riscul de a fi extrădat e dat de Convenţia de la Geneva din 1951.

Iată răspunsul la întrebarea: De ce a plecat Gregorian Bivolaru din Suedia în Franţa, unde, de altfel, a călătorit de mai multe ori? S-a bazat pe Convenţia de la Geneva. Cum s-a ajuns aici? Răspunsul ni-l dă declarația lui Viviane Reding, pe 15 octombrie 2013, la un dialog cu cetățenii la Stockholm, la vremea respectivă vicepreşedinte al Comisiei Europene în chestiunea azilantului Bivolaru (vezi Nota nr. 2).

Mandatul european de arestare stă sub puterea Deciziei Cadru nr. 2002/584 a JAI din 13 iunie 2002, emisă, cum arată Viviane Reding, după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. La vremea respectivă nu s-a luat în calcul posibilitatea ca mandatul să intre în conflict cu drepturile azilantului politic de a călători în orice țară a Uniunii Europene pe baza pașaprtului de azilant politic.

Viviane Reding știe de această situație. Discuţiile din Parlamentul European arată că nu există un acord între azilul politic dat unei persoane în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 şi mandatul european de arest. Nu ştim care va fi decizia judecătorului de instrucţie de la Paris. Ştim sigur însă că situaţia lui Gregorian Bivolaru va urgența găsirea unei soluţii.

Note:

Nota nr. 1

Articolul 33 din Convenția de la Geneva: „Respingerea expulzării sau returnării (Refoulement) 1. Niciun stat semnatar nu va expulza sau returna («refouler») un refugiat, prin nici un mijloc, peste frotierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea sa ar fi ameninţate pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinii politice. 2. Beneficiul prezentei dispoziţii (Paragraful 1 Art. 33, menţionat mai sus) nu va putea fi totuşi invocat de către un refugiat faţă de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea ţării în care se găseşte sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crimă sau delict deosebit de grav, constituie o ameninţare pentru comunitatea ţării respective.

Nota nr. 2

„Întrebare: Săptămîna trecută a fost o rezoluţie care atrăgea atenţia asupra statelor membre care de fapt, nu respectă Criteriile de la Copenhaga, nu aplică aceste criterii. Şi aceasta este foarte important. Ne întîlnim mereu şi mereu cu această problemă de încălcare flagrantă a drepturilor omului în special de către statele membre nou intrate în UE. La ora actuală, UE acţionează împotriva acestor situaţii. Este un refugiat yoghin din România care a fost persecutat încă din perioada comunistă. În 2007 a primit azil în Suedia. România a cerut extrădarea sa de trei ori iar Suedia l-a protejat conform cu Convenţia de la Geneva. Acum România fiind membru UE a emis un mandat european de arestare care legă mîinile Suediei şi persoana a rămas fără apărare. Din cauza politicii Europene! Şi aceasta trebuie să se oprească. UE va avea legitimitate atunci cînd consideră să protejeze drepturile omului în statele în care aceste abuzuri încă se mai petrec. Viviane Reding – Vicepreşedinta Comisiei Europene: Acum se pune o foarte importantă întrebare. Este o întrebare, şi nu vreau să mă refer la acest caz particular, despre sistem. Sînt primul Comisionar de Justiţie european care am puterea să fac anumite lucruri. Primul lucru pe care am început să-l fac este să creez drepturi procedurale pentru cei care sînt ridicaţi de poliţie sau sînt aduşi în faţa curţii de judecată, astfel încît aceştia să aibă pretutindeni anumite drepturi fundamentale, pentru că aceste drepturi nu existau. De ce nu existau aceste drepturi? Pentru că EU nu putea face propuneri înainte. Să ne gîndim la acea perioadă imediat după 9/11 cînd totul era despre terorism şi criminalitate. Atunci Miniştrii de interne au creat mandatul european de arestare fără să ataşeze la el nici un fel de drepturi procedurale. Eu am ataşat acestui mandat drepturile procedurale şi l-am pus la dispoziţia statelor membru cu indicaţii despre cum ar trebui să-l folosească. De exemplu, mult din statele membre au încercat să-l folosească pentru infracţiuni minore, aşa cum am spus mereu, au folosit mandatul într-un mod «picklet». Au cerut extrădarea pentru persoane care au furat ceva cu valoare mică. Acesta nu este o situaţie în care să se justifice folosirea mandatului. Avem nevoie de reguli care să atingă această chestiune în profunzime care să combine atît securitatea cît şi drepturile. Amîndouă trebuie să fie în echilibru, amîndouă sînt feţe ale aceleiaşi monede, una fără cealaltă nu ar trebui să fie permise. Aceasta este evoluţia pe care am avut-o în ultimii ani, să reglementăm drepturile umane ca răspuns la problemele şi situaţiile ridicate de securitate.

Ce aţi făcut pentru a împiedica statele să folosească abuziv acest sistem? Acum în sistem sînt explicitate care sînt motivele pentru care ţările nu pot extrăda, sînt multe codificări şi în plus Curţile de justiţie aferente trebuie să decidă extrădarea. Apropo, vorbind de România, vă spun doar că Ropmânia a încercat să-şi suprime Curtea Constituţională, şi acolo din nou a trebuit să dau cu pumnul în masă şi astfel Curtea Constituţională a României a supravieţuit. Aşa cum domnul ministru a spus foarte bine, ne confruntăm continuu cu atacuri asupra a ceea ce noi considerăm ca fiind regulile de bază ale democraţiei. Dar a avea un sistem democratic nu este ceva care să poate fi învăţat în cîţiva ani. Cîteodtă este necesar ca să se stabilească o tradiţie pentru a învăţa despre democraţie, aşa că este nevoie să ajutăm anumite ţări care au ieşit dintr-un sistem dictatorial şi au intrat peste noapte într-un sistem democratic, să asimileze regulile respectului reciproc care este necesar să existe într-o democraţie. Una dintre aceste reguli de bază este independenţa justiţiei şi altă regulă de bază care se referă la politică este respectul total al opoziţiei.”

Articolul a fost publicat inițial pe Cristoiublog.ro.