Noi acte cerute de DNA în cazul COLECTIV

Noi acte cerute de DNA în cazul COLECTIV

Primarul interimar al Sectorului 4, Daniel Băluţă, a fost chemat astăzi la DNA pentru a aduce acte în dosarul Colectiv în care este urmărit penal Cristian Popescu Piedone, predecesorul său.

Actele pe care procurorii DNA le solicită sunt cu privire la autorizaţia de funcţionare emisă pentru clubul în care a avut loc tragedia din octombrie, anul trecut. Cristian Piedone este urmărit penal sub acuzaţia de abuz în serviciu. Acesta ar fi eliberat autorizaţia de funcţionare pentru clubul Colectiv, în lipsa acordului de funcţionare de la ISU Bucureşti.

Daniel Băluţă a declarat că a fost chemat în calitate de martor.

Primul dosar deschis ăn acest caz, instrumentat de PICCJ,  a fost cel de ucidere din culpă, care îi vizează pe patronii clubuluii Colectiv, Alin Anastasescu, George Mincu şi Paul Gancea, administratorii firmei care a furnizat artificiile pentru concert, fraţii Daniela şi Cristian Niţă şi unul dintre pirotehniştii care le-au montat, Viorel Zaharia.

Ulterior, DNA a început urmărirea penală a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi a două angajate din primărie, Luminiţa Ganea şi Aurelia Iofciu, pentru abuz în serviciu, după ce au autorizat clubul Colectiv în absenţa avizului de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov privind siguranţa la incendiu, informează DIGI24.