Informaţii NOI îl pun într-o altă lumină pe PATRONUL fabricii Brădet. Antreprenorul este un apropiat al lui Daniel Constantin

Informaţii NOI îl pun într-o altă lumină pe PATRONUL fabricii Brădet. Antreprenorul este un apropiat al lui Daniel Constantin

După scandalul cu bacteria E.coli, Marius Badea, patronul Brădet, a spus printre lacrimi că fabrica nu îşi va mai putea continua activitatea deoarece a fost extrem de afectată. Declaraţia acestuia a stârnit un val de compasiune, mulţi spunând că este vorba despre un abuz. Însă jurnalista Narcisa Iorga aduce noi informaţii care îl plasează pe Badea într-o lumină diferită.

Citeşte şi: Patronul firmei de Lactate Brădet a PLÂNS în faţa camerelor: "Nu am vrut să fac rău cuiva. Nu cred că voi putea merge mai departe cu fabrica"

Jurnalista a dezvăluit într-o postare pe Facebook că fabrica de Lactate Brădet nu este prima afacere a lui Marius Badea.

“El a început afacerile imediat după 1990, cu celebra firmă Quartz Security Systems, care are sute de contracte cu statul, după cum spune în presa locală unul dintre asociații firmei. Dintre acestea, cel puțin interesante sunt contractul de întreținere multianuală a drumurilor aflate în subordinea Regionalei de Drumuri şi Poduri Bucureşti pentru lotul Pitești (primit în iulie 2008 și fiind singurul ofertant); paza spitalelor Județean Argeș și de pediatrie din Pitești și, nu în ultimul rând, paza autostrăzii București – Pitești și a centurii Pitești. Firma zice că face 34.000 de km pe zi în patrularea autostrăzii, de pe care, apropo, s-a furat tot. Deși spune că nu mai e în această firmă, există hotărâri ale instanțelor argeșene în care patronul ”făbricuței” reprezintă firma Quartz în calitate de director al acestei firme”, scrie Narcisa Iorga pe Facebook.

Totodată, Marius Badea este extrem de apropiat de Daniel Constantin, fostul ministru al Agriculturii, promovat în politică de Dan Voiculescu. Această apropiere pare să-i fi adus anumite beneficii patronului de la Brădet.

“În 2014,este unul dintre foarte puținii producători invitați să participe la un eveniment în curtea Ministerului, unde Daniel Constantin îi înmânează personal certificatul de atestare a produselor tradiționale. În ianuarie 2015, Daniel Constantin îl invită la un târg eco din Berlin”, scrie jurnalista.

Citeşte şi: Patronul Brădet, firma care a produs brânza infestată cu E.coli, trăiește un COȘMAR. El a declarat în EXCLUSIVITATE pentru B1 TV că afacerea sa este la PĂMÂNT după afirmațiile făcute de Ministrul Agriculturii

Coincidenţă sau nu, Marius Badea a fost invitatul lui Mihai Gâdea, miercuri, la emisiunea Sinteza Zilei, unde, împreună cu mai mulţi angajaţi ai trustului Antena 3 au mâncat lactate de la fabricuţă pentru a demonstra cum un brand românesc este abuzat.

“Antenele pun presiune pe guvern și îndeosebi pe ministrul Agriculturii să retragă acuzațiile aduse ”făbricuței”, în timp ce toată pleiada de șefi ai instituțiilor indolente față de răspândirea bolii între copiii din Argeș refuză să demisioneze. Mai mult, directorul DSV Argeș, cel care trebuia să controleze imediat orice sursă potențială de îmbolnăvire ia apărarea ”făbricuței”, mai scrie jurnalista.

În prima conferinţă de presă susţinută după publicarea rezultatelor parțiale ale anchetei desfășurate în cazul îmbolnăvirilor pe bandă rulantă ale bebelușilor din județul Argeș, patronul a precizat că  fabrica are 63 de angajaţi, iar cifra de afaceri a depăşit 2 milioane de euro. Potrivit aceleiaşi surse, în 2010, fabrica de Lactate Brădet a avut o cifră de afaceri de peste 5 milioane de lei. 

 

(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/ro_RO/sdk.js#xfbml=1&version=v2.3"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);}(document, 'script', 'facebook-jssdk'));

Antimanipulare/Cine e, de fapt, patronul ”făbricuței” Brădet? V-a impresionat cu mesajul lui înlăcrimat despre moartea...

Posted by Narcisa Iorga on 3 Martie 2016