Marius Bodnariu, ai cărui copii au fost luaţi de Barnevernet, devine un nume din ce în ce mai cunoscut şi în Statele Unite ale Americii, ţară în care sora lui mai mare încearcă să atragă atenţia asupra cazului său, care a stârnit multe reacţii în România, Norvegia şi Europa.

Cristina Bodnariu Moroshan locuieşte în Portland (Oregon, SUA) şi a vorbit despre drama care i-a afectat fratele şi care a afectat-o enorm şi pe ea, conform romaniantimes.com.

“ - Sunteți singura rudă a lui Marius Bodnariu din Portland, puteți să ne spuneți ce fel de rudă sunteți cu Marius și să ne spuneți puțin despre familia dumneavoastră din România?

- Sunt sora mai mare a lui Marius. Marius provine dintr-o familie cu șase copii: doi băieți (Daniel și Marius) și patru fete (eu, Mihaela, Andreea și Oana). Daniel este fratele nostru mai mare și singurul dintre noi care a rămas în România împreună cu soția și cei doi copii. El lucrează ca inginer specialist DPS (Data Processing System). De asemenea, cu mulți ani în urmă, Daniel a terminat Institutul Teologic din București și este pastor asistent la biserica Penticostală Filadelfia de pe strada Sebastian unde am fost cu toții membrii până când am emigrat în Statele Unite și respectiv în Norvegia. Daniel și Marius sunt foarte apropiați. Având aceeași pasiune pentru Dumnezeu, dragoste pentru muzică, interes pentru computer, ei s-au înțeles foarte bine. Amândoi au lucrat în același domeniu, amândoi L-au slăvit pe Dumnezeu atât prin voce cât și prin instrumente. Aamândoi s-au căsătorit cu asistente medicale. Marius are un respect deosebit și o dragoste puternică față de Dan, ca de altfel și noi toți ceilalți.

- Cum ați aflat despre vestea tristă a despărțirii copiilor lui Marius și Rut și ce impact a avut asupra dumneavoastra ca mamă, dar și ca soră lui Marius?

- Despre această veste tristă, un adevărat coșmar care se pare că nu se mai termină, am aflat într-o seară de noiembrie, mai exact pe data de 16 noiembrie anul trecut când sora mea cea mai mică, Oana din Atlanta, mi-a trimis un mesaj telefonic întrebându-mă dacă am auzit ceva despre copiii lui Marius și Ruth. I-am spus că nu știam nimic. Ea la rândul ei fusese contactată de sora lui Ruth mai mică, Maren care îi scrisese că s-a întâmplat ceva cu copiii, că fetele nu au mai venit acasă de la școală, că cineva a trecut și pe acasă și i-ar fi luat și pe cei doi băieți. Am încercat amândouă să sunăm și la telefonul lui Marius și a lui Ruth, dar fără nici un succes. I-am scris mesaj lui Dan în România, la ei era încă dimineață tare. Dan la rândul lui nu auzise nici el nimic, dar că va încerca să dea de Marius ni ne va spune ce a aflat. Așa a început calvarul. În cele din urmă, am fost contactați de Marius, care ne-a confirmat că Serviciul Social de Protecție al Copilului le-a luat pe fete de la școală și pe băieți de acasă, dar că el nu știa de ce. La început, am refuzat să cred că este adevărat. După aceea, ca soră a lui Marius, știindu-l personal, am crezut că totul a fost doar o mare neînțelegere și că totul va fi bine. Dar lucrurile nu au evoluat bine deloc, ci din contră au devenit un coșmar care se pare că nu se mai termină. A doua zi, după ce s-a lăsat întunericul, angajații de SPC au venit ca niște hoți și l-au luat și pe bebelușul Ezeckiel care era încă hrănit la pieptul mamei Ruth. 

Atunci am înțeles că situația este mult prea serioasă faţă de cum am crezut noi și că acești copii nu vor mai fi aduși acasă niciodată. Ca soră a lui Marius încercam să înțeleg ce se întâmplă și cu cât încercam mai tare cu atât mă simțeam mai neputincioasă. Încercam să îmi amintesc de ultima noastră întâlnire. Peste tot pe unde mergeau, Marius cu Ruth luau și copiii cu ei. Au fost în nenumărate concedii în România, Suedia chiar și în Statele Unite ale Americii. Am avut un timp foarte frumos petrecut împreună cu ei și cu copilașii lor, și la Chicago la nunta Mihaelei și în Atlanta la nunta Oanei. Am observat cu atenție felul în care Marius cu Ruth își creșteau copilașii. Cu toate că erau mici, zburdalnici și cu multă energie, aveau atâta răbdare cu ei. Marius și Ruth aveau un calm și o afecțiune pentru copii că eu nu am mai întâlnit așa ceva niciodată. Așadar, cu nici un chip nu puteam găsi o explicație la ceea ce se întâmplă.

Comunicam prin Daniel cu Marius. Daniel ne ținea la curent cu se întâmplă, iar în urma unei convorbiri cu Marius ne-a spus să căutăm cuvântul “Barnevernet” pe internet și vom înțelege cine a luat copiii lui Marius. Cu cât căutam, cu atât mai mult găseam informații despre acest sistem, cu cât citeam cu atât mai mult mă îngrozeam. Scene video de groază. Copii erau smulși cu forța din brațele părinților, mame cu șiroaie de lacrimi curgându-le pe obraji și strigau îndurerate să li se dea copiii înapoi. Pentru mine, ca mamă, în momentul când am înțeles că într-adevăr această situație extrem de dureroasă este de fapt una reală am simțit că un cuțit mi-a fost înfipt în piept și cu fiecare zi care trecea acest cuțit era împins și mai adânc în suflet.

- Ce vă ajuta cel mai mult, ca familie și implicit pe Marius și Rut, să treceti prin aceasta încercare?

- Încrederea noastră într-un Dumnezeu Atotputernic care a biruit lumea și a zdrobit pe cel rău este puterea care ne-a ținut și ne ține în continuare cu capul pe umeri, cu fruntea sus și cu o minte clară. Ştiu din toată ființa mea că este numai mâna lui Dumnezeu la mijloc și că numai El a îngăduit această încercare. Ca și familie am primit confirmarea că Dumnezeu lucrează, că multe duhuri demonice se luptă în această luptă, iar oamenii care sunt implicați în această încercare sunt numai niște marionete.

De asemenea, am fost încurajați de mulțimea de frați și surori în Hristos prin mesaje, telefoane, e-mailuri. S-au format multe grupuri pe rețele de socializare cum este Facebook unde se scriau mesaje de suport, de încurajare, de mângăieri, au fost scrise poezii, au fost compuse cântece. La rândul nostru, mai ales că Marius și Ruth numai timp de internet nu aveau, le trimiteam mesajele primite pentru ei. Iar ei la rândul lor aveau deja versete din Biblie și cântece de îmbărbătare pregătite pentru noi. Îi mulțumim lui Dumnezeu că numai El lucrează în felul acesta.

Când a avut loc primul protest din decembrie în România organizat de fratele nostru Daniel, atunci am înțeles și mai puternic mesajul, că Dumnezeu avea un plan mult mai mare, că viziunea Lui doar a început cu familia noastră. De asemenea, din noiembrie și până în prezent atât eu cât și sora noastră Andreea împreună cu fratele nostru Daniel suntem contactați de mulți oameni care au avut de a face cu acest sistem, Barnevernet din Norvegia care în mod barbar le-au răpit copiii. Aceștia și-au deschis inimile către noi și ne-au spus durerile provocate de acest sistem diabolic. Mulți din ei se luptă cu acest sistem Barnevernet de ani de zile pentru copilașii lor. Sunt părinți tineri care din cauza acestui sistem suferă de probleme de inimă (hipertensiune, atac de cord). Unii deja au avut accidente vasculare cerebrale și sunt pe medicamente pentru restul vieții. Alții, care se încred în Dumnezeu ne-au mărturisit că numai credința în El i-a împiedicat să își ia viața. Dintr-o dată ne aflăm într-o altă situație, unde în loc să ne simțim  victime, simțim o datorie puternică de a încuraja și de a spune acestor oameni despre Dumnezeul nostru care are putere. O creștină îndurerată mi-a trimis o poză cu băiețelul ei de 8 ani care a fost plasat într-o familie de lesbiene. Cu inima zdrobită îmi spune că ea este creștină și pentru ea acest plasament este inadmisibil și insuportabil, dar acest sistem nu are respect pentru nimeni și nimic. Acum avem prieteni noi în India, Republica Cehă, Rusia, Lituania, Norvegia, Letonia și înțelegem tot mai mult că Dumnezeu a folosit familia lui Marius și Ruth ca să aducă la lumină un sistem barbar, fară suflet, fără sentimente, cu o inimă de gheață care se luptă să destrame, să distrugă ceea ce Dumnezeu a întemeiat încă de la începutul lumii acesteia, celula fundamentală a socității: FAMILIA. Acum vedem această încercare a credinței și răbdării noastre ca o misiune de a fi o lumină într-o lume foarte întunecată, de a fi o licărire de speranță într-o lume îndurerată.

- Ce poate face comunitatea română din Portland pentru familia lui Marius?

- Continuați să vă rugați pentru noi. Aceasta este o luptă spirituală pe care noi trebuie să o câștigăm. Dumnezeu este de partea noastră. El luptă pentru noi.

Pe data de 13 februarie, am participat la protestul din San Francisco împreună cu foarte mulți creștini care fac parte din comunitatea română din Portland, sute de frați și surori din biserica română Philadelphia. Am simțit o dragoste foarte mare, sinceră și o părtășie de nedescris. Pentru aceasta vă mulțumim din suflet, pentru că la acest protest am simțit reînnoirea puterilor. Marius cu Ruth au reușit și ei să urmărească în direct protestul de la început până la sfărșit. Şi ei au plâns, s-au bucurat, au cântat, s-au rugat, s-au îmbărbătat și s-au simțit foarte încurajați. Înainte de situația familiei noastre eu nu am mai întâlnit și nici nu am mai auzit de atâta dedicație, de o așa mare pasiune pentru o cauză personală. Această suferință care ar fi trebuit să ne distrugă, să ne zdrobească din punct de vedere fizic, sufletesc și mintal ne-a unit mai mult decât oricând. Aparținem unei familii numeroase, cu un Tată iubitor care ne leagă împreună cu o dragoste cerească, o dragoste care întrece orice pricepere, o dragoste strânsă cu lanțuri care nu pot fi zdrobite. Când acest sistem diavolesc, Barnevernet s-a atins de familia lui Marius și a lui Ruth, poate s-au bazat pe faptul că sunt o familie mică, într-un sat neînsemnat, înconjurat de pustietate, că nimeni nu va ști, că nimănui nu îi va păsa, că își vor putea desăvârși misiunea lor murdară nestingheriți așa cum au procedat și cu celelate familii de până atunci. Pe un singur fapt nu au contat, un adevăr nu au avut în vedere: când cineva se atinge de unul dintre copilașii lui Dumnezeu, se atinge chiar de lumina ochilor Lui Dumnezeu. “Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.” Zaharia 2:8”, este finalul interviului realizat de Marcel Urs cu Cristina Bodnariu Moroshan, sora lui Marius Bodnariu.

Foto: Levy Moroshan