Aventura Occidentului risipitor: Emanciparea spre Cocină

Aventura Occidentului risipitor: Emanciparea spre Cocină

Ce-și dorește în definitiv Ateul? De la alde Marx, Engels și Lenin am aflat: să se „elibereze” de jugul lui Dumnezeu, să se emancipeze, să se transforme într-un Om Nou, care să-și fie propriul său stăpân.

Nu altceva, decât să „scape” de tutela Tatălui său, își dorește și Fiul Risipitor, căruia îi este dedicată a doua duminică a Triodului.

„Un om avea doi fii”, citează Evanghelistul Luca vorbele Mântuitorului. „Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere!”

Antonie de Suroj insistă asupra acestor vorbe, care cu o cruzime fără margini, spun de fapt: „Tată ... vreau să-mi trăiesc viața, tu-mi stai în cale; nu pot aștepta ca tu să mori, voi fi prea bătrân atunci pentru a mă bucura de ceea ce bogăția și libertatea îmi pot dărui. Deci mori!” Aceasta este însăși esența păcatului, comentează episcopul de Suroj. Omul îi întoarce spatele lui Dumnezeu, mergând pe urmele lui Lucifer, Adam sau Cain.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tatăl își înghite amărăciunea și, fără vreun comentariu, se execută.

Cu o satisfacție care trebuie că nu se deosebea prea mult de cea a unui animal de pradă, Fiul Risipitor își înșfacă partea de avere și pleacă în străinătate. Bucuria nu durează mult. Într-o viață de desfrâu, înconjurat de o droaie de amici de circumstanță, toacă repede toți banii și ajunge să trăiască printre străini, într-o sărăcie cumplită.

Din fecior de boier ce era, ajunge să păzează porcii, să doarmă cu ei în cocină, să râvnească la roșcovele lor. Dezmeticirea este crudă: „Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame?” (Transparentă referire la „foamea duhovnicească” după Dumnezeu și la „pâinea euharistică”)

Fiul Risipitor decide așadar să se întoarcă acasă, să-i cadă tatălui în genunchi și, pocăit, să-i ceară iertare. Tot drumul spre casă îl face frământat de gândul cum îl va primi părintele său. Nu știe că n-a fost zi în care acesta să nu iasă în poartă și să privească îndurerat în zare, așteptând.

Revederea este cutremurătoare: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”. Îmbrățișându-l, bătrânul nu doar că nu-l ceartă, nu o face pe ranchiunosul, nu îi administrează un perdaf moralizator, dar nici măcar nu-l lasă să-și termine vorba, ci chemând slugile, le poruncește să-l îmbrace în „haina cea dintâi”, să-i pună inel în deget și să taie „vițelul cel îngrășat”. „Să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”, spune Tatăl către celălalt fiu al său.

„Haina dintâi” nu este altceva decât harul la care omul, asemenea lui Adam, se leapădă atunci când îi întoarce spatele lui Dumnezeu.

Iată însă căceastă efuziune a tatălui provoacă indignarea celui de-al doilea fiu, care se simte nedreptățit: „De atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied.”

Această reacție de revoltă la adresa Tatălui / Dumnezeu, reproșându-i presupuse nedreptăți pe care considerăm că ni le face, nu este un păcat mai mic decât al Fiului Risipitor.

Prea adesea, cu atenția fixată pe acesta din urmă, pierdem din vedere explicația pe care Tatăl i-o oferă celui Cuminte: „Tu totdeauna ești cu mine și toate ale ale mele ale tale sunt”. Altfel zis, Împărăția Cerurilor îți aparține. Ce vrei mai mult?

Dar întoarcerea oii rătăcite, izbăvirea unui suflet din ghearele iadului, este o biruință colosală, de care se bucură întregul univers. Este o minune cosmică, restauratoare, reparatoare a păcatului originar, al cărei efect izbăvitor l-a cunoscut primul, tâlharul pe cruce: „Adevăr grăiesc ție, astăzi  vei fi cu Mine în Rai”. Așadar, instantaneu!, după cum nici Bătrânul nu a stat pe gânduri, nu a socotit meschin cum să-și primească Fiul, ci l-a înconjurat cu TOATĂ iubirea sa, ca și cum totul a fost șters cu buretele. Așa cum insistă N. Steinhardt, Dumnezeu este boier, urăște mărunțișul și contabilitatea, când dă, deschide larg băierile pungii și nu se uită cât scoate din ea.

Lumea civilizată este supusă în ultimii ani, unui atac agresiv, feroce, al ateilor, care încearcă să o smulgă din rădăcinile sale creștine. Să-i întoarcă spatele Tatălui. Dacă vor reuși, povestea Fiului Risipitor ne dezvăluie destinația către care ne îndreptăm: direct spre cocină!