Sorin Oprescu, din pușcărie, în sala de operații: „Am început munca, au început să vină pacienți. Ce să faci, sunt amărâți, au nevoie de ajutor”

Sorin Oprescu, din pușcărie, în sala de operații: „Am început munca, au început să vină pacienți. Ce să faci, sunt amărâți, au nevoie de ajutor”

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a revenit la Spitalul Universitar, unde își va relua activitatea de medic chirurg, după ce Magistrații Curții de Apel i-au înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, transmiteactivenews.ro.

Oprescu a precizat că a operat și pe când era în funcția de primar, doar că a făcut acest lucru în weekend-uri, scrie B1.ro

„Am venit să iau toate actele. Ca să spun cinstit am început munca, au început să vină pacienți. Ce să faci, sunt amărâți, au nevoie de ajutor. Nu am intrat încă în sală (sala de operații n. Red) că jumătate din săptămâna trecută mi-am petrecut-o pe drumuri, că așa-i la noi, dacă n-ai ștampilă și semnătură s-a terminat. Trebuia să îmi obțin adeverințele necesare. Dor e puțin spus. Cred că în timpul cât am stat am stat la Primărie și mi-am îndeplinit sarcinile am și operat. Dar de frica voastră, am făcut-o...nu în secret, am făcut-o sâmbăta, duminica”, a declarat Sorin Oprescu în fața Spitalului Universitar. 

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a luat parte și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

Ne puteți urmări și pe Google News