Ministrul german al muncii PUNE PRESIUNE asupra imigranţilor

Ministrul german al muncii PUNE PRESIUNE asupra imigranţilor

Andrea Nahles, Ministrul german al muncii, anunţă că imigranţii din Germania riscă să rămînă fără ajutoare sociale, dacă nu depun eforturi pentru a se integra în societatea din care fac acum parte

"Toţi cei care vin aici căutând protecţie şi dorind să înceapă o nouă viaţă trebuie să respecte regulile şi valorile noastre", a transmis ministrul muncii într-un editorial apărut în ediţia de luni a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung. 

Aceasta a mai precizat că unul dintre aspectele cheie ale integrării refugiaţilor şi imigranţilor este învăţarea limbii germane, însoţit de abilitatea de a munci şi de a trăi în mod independent de ajutoarele sociale.  Mai mult de un milion de imigranţi au ajuns anul trecut pe teritoriul Germaniei, punînd presiune asupra sistemului de primire şi a resurselor autorităţilor, potrivit agerpres.ro De asemenea, ministrul atrage atenţia şi asupra faptului că, în prezent, peste un milion de persoane nu au loc de muncă în Germania, numărîndu-se printre cei ce au nevoie de ajutoarele sociale.

Politica uşilor deschise a cancelarului Merkel privind imigranţii şi refugiaţii a fost supusă recent unei presiuni enorme, în contextul în care propria sa coaliţie cere limitarea numărului de sosiri, informează agerpres.ro.