Serena Williams, după înfrângerea de la Australian Open: „Oricât de mult mi-ar plăcea să fiu un robot, nu sunt”
- Andrei Călin
- 30 ianuarie 2016, 19:53
Serena Williams, liderul WTA, a explicat după înfrângerea suferită în finala de la Australian Open că și înfrângerile fac parte din cariera unui sportiv, oricât de invincibil ar părea acesta.
Serena Williams a pierdut surprinzător finala turneului Australian Open, în fața nemțoaicei Angelique Kerber (6 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-4 și a declarat că nu poate câștiga orice joc. Americanca a explicat, la fel ca și Simona Halep în trecut, că nu este un robot, chiar dacă și-ar dori să fie.
„Este interesant: de fiecare dată când intru într-o cameră ca aceasta (n.r - amenajată pentru conferinţe de presă), toată lumea se aşteaptă ca eu să câştig fiecare meci în parte, în fiecare zi. Oricât de mult mi-ar plăcea să fiu un robot, nu sunt. Încerc. Dar, să ştiţi, fac tot ce pot. Încerc să câştig fiecare meci pe care îl joc, fiecare punct, dar, realist vorbind, nu pot să o fac. Poate există altcineva care o poate face, dar eu nu pot", a spus Williams.