Kim Jong-un PREGĂTEŞTE lansarea unei RACHETE balistice cu rază lungă de acţiune
- Dodo Romniceanu
- 28 ianuarie 2016, 14:33
Agenţia japoneză de ştiri Kyoto informează că, pe baza datelor furnizate de sateliţi, autorităţile nipone au ajuns la concluzia că Phenianul pregăteşte testarea unei rachete balistice cu rază lungă de acţiune.
Oficiali japonezi citaţi de agenţie au declarat că toate informaţiile de care dispun le indică faptul că se fac pregătiri intense în acest sens la Tongchang-ri, o zonă din nordul Coreei de Nord. Relatarea vine pe fondul pregătirile iniţiate de Consiliul se securitate al ONU pentru stabiliarea de noi sancţiuni împotriva Phenianului care ar fi testat, pe 6 ianuarie, o bombă cu hidrogen. Acesta ar fi fost cel de-al patrulea test nuclear anunțat de regimul cel mai izolat din lume, care reprezintă o nouă încălcare a rezoluțiilor ONU.
Coreea de Nord este deja supusă unor importante sancţiuni internaţionale din cauza programului său nuclear. Ultima dată când Phenianul a efectuat un test al unei rachete cu rază lungă de acţiunie la sfârşitul lui 2012.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării sud-coreean, Kim Min-Seok, a refuzat să confirme sau să infirme aceste informații, afirmând că ministerul său nu face declarații cu privire la informații confidențiale.