CÂT mai scade? Petrolul a ajuns la 25 de dolari barilul!
- Dinu Boboc
- 15 ianuarie 2016, 13:08
Preţul barilului de petrol de referinţă în Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol a înregistrat joi o nouă scădere, de 2,69%, comparativ cu ziua precedentă.
Acum, nivelul este de 25 de dolari pe baril, a anunţat vineri grupul petrolier cu sediul la Viena, citat de agenţia EFE şi preluat de Agerpres.
Aceasta este a patra scădere consecutivă a preţului 'aurului negru' în OPEC, care a atins nivelul cel mai redus începând din septembrie 2003.
Din mai 2015, petrolul OPEC înregistrează o puternică tendinţă de scădere, începând cu acea dată pierderea fiind de circa 40 dolari/baril.
Nivelul redus al preţurilor se datorează excesului de ofertă de pe piaţă, prin care Arabia Saudită, care are cea mai mare pondere în cadrul OPEC, intenţionează să scoată de pe piaţă producătorii alternativi de petrol mai scump, în special SUA.