Jaf de proporții la o parfurmerie din centrul Constanței

Jaf de proporții la o parfurmerie din centrul Constanței

Una din cele mai vechi parfumerii din Constanța, cunoscută pentru calitatea produselor comercializate, a fost devalizată noaptea trecută de mai mulți indivizi, jaful fiind înregistrat pe camerele de supraveghere ale magazinului.

Jaful a avut loc după ora 3,00 dimineața când cel puțin patru bărbați, echipați cu combinezoane albe cu glugă, au coborât dintr-o mașină, au spart magazinul și în câteva minute, folosindu-se de genți uriașe de voiaj, au furat, în mai multe runde, tot ce au putut lua. Indivizii au dispărut, apoi, cu marfa, parfurmuri și produse cosmetice scumpe.

Patroana magazinului a anunțat poliția, în cursul dimineții, imediat după ce a constat  că magazinul îi fusese spart și golit. Polițiștii Secției 3 au început cercetările. Prejudiciul este uriaș însă urmează a fi stabilit,cu exactitate, în cursul anchetei. Situația pare cu atât mai șocantă cu cât la Constanța, agenții economici sunt obligați să plătească primăriei, anual, cunoscuta taxă pentru creșterea gradului de liniște și siguranță în derularea activităților economice, unică în România.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News