De ce a fugit Iisus de Irod? RELIGIE

De ce a fugit Iisus de Irod? RELIGIE

Vineri îi prăznuim pe cei 14.000 de prunci uciși de Irod la Betleem, pentru ca duminica de după Crăciun să fie dedicată Fugii în Egipt.

Alăturarea celor două evenimente îi poate sminti pe cei cu gândire îngustă: cum așa, Dumnezeu Își salvează Fiul, vestindu-l printr-un înger pe Iosif să fugă în Egipt, dar îngăduie să fie uciși în loc 14.000 de copii nevinovați?

Tocmai pentru că este diabolică, acestei întrebări trebuie să i se dea răspuns. Ceea ce poate părea scandalos judecății omenești este drept din perspectivă divină: acești prunci, primii martiri ai Noii Legi, și-au primit fără îndoială locul lor minunat în Rai. Nae Ionescu amintește de un înduioșător imn catolic, în care micuții uciși sunt prezentați la picioarele Altarului ceresc: „Prunci nevinovați fură uciși pentru Hristos, asasinați în vârsta laptelui, de un rege criminal, ei urmează Mielușelului, El Însuși fără pată. Salut, flori ale martirilor, pe care, chiar în pragul lumii, urmăritorii lui Hristos vă smulseră, precum furtuna rozele înmugurite. Voi, cele dintâi victime pentru Hristos, turmă fragedă a jertfiților, la picioarele altarului, vă jucați cu ramurile de palmier (semn al biruinței – n.m.) și cu cununile voastre (de mucenici – n.m.)”.

Pentru amatorii de pedepse hic et nunc, să arătăm totuși că, la patru ani de la nașterea lui Iisus, Irod murea în chinuri groaznice, mâncat de viermi, cu carnea putrezită și mirosind ca un stârv. În ce-L privește pe Iisus, fuga în Egipt a avut un rol strategic în Procesul Mântuirii: a permis ca Mesia să crească, să se maturizeze, pentru a putea propovădui Legea cea Nouă, a face minuni și, în fine, pentru a se jertfi pentru noi, cu 33 de ani mai târziu.

Pentru a fi mântuitoare, moartea pe Cruce a Fiului Omului trebuia deplin asumată. Trebuia să fie a unui Om, nu a unui Prunc. Același Nae Ionescu vorbește despre „eroismul smereniei Celui care-Și simte chemarea, care-Și știe îndatoririle grele ale acestei chemări și care Își impune aspra disciplină de a aștepta, întreg, ceasul în care trupul și sângele Lui se vor frânge cu folos pentru iertarea păcatelor noastre.”

Ne puteți urmări și pe Google News