Activarea Articolului 7 împotriva Poloniei reprezintă o premieră absolută. Care este gravitatea situaţiei care a determinat această măsură?

Un editorial al lui Patrick Edery pentru Le Figaro.

De aproape doi ani, Polonia a devenit în sânul Uniunii Europene simbolul răului absolut. Se folosesc despre ea elemente de limbaj exagerate și agresive: exemplul cel mai recent și mai şocant  este amenințarea activării, împotriva sa, a Articolului 7 al Tratatului UE, catalogat drept „arma nucleară”.

Miercuri, 20 decembrie 2017, Comisia Europeană a decis în sfârșit să pună în aplicare această amenințare din cauza „riscului clar al violării statului de drept în Polonia”.

Dar de ce a fost luată această decizie în pragul Crăciunului și după ce abia fusese numit un nou prim-ministru polonez?

Au fost arestați parlamentari polonezi sau au existat manifestații reprimate cu o forță disproporționată? Nu, asta s-a petrecut în Spania!

Atunci poate din cauză că o ziaristă, care acuza nominal soția premierului de deținerea unui cont în Panama pentru a fi vărsate acolo mitele a fost asasinată în explozia mașinii sale? Nu, asta s-a întâmplat în Malta, transformată în „Insula Mafiei” potrivit spuselor fiilor victimelor.

Au fost numiți miniștri de extremă dreapta la portofolii cheie? Dar asta s-a petrecut în Austria.

Sau poate că Polonia a decis să aplice o politică energetică cu riscul de a pune în pericol securitatea întregii Europe centrale, ceea ce constituie o infracțiune definită de Bruxelles? Iarăși nu, asta e Germania.

Poate că nu respectă criteriile de la Maastricht de ani de zile și, în 2018, va bate toate recordurile la împrumuturi? Nu, asta e Franța!

Pentru prima oară în istorie, Comisia Europeană a activat Articolul 7. Așadar, în comparație cu faptele vădite ale altor membri, „riscul” polonez trebuie să fie cu adevărat grav de tot.

Potrivit Comisiei: „Ca urmare a reformelor judiciare întreprinse de Polonia, sistemul judiciar al țării este în prezent sub controlul politic al majorității la putere.”

În recomandarea pe care a adoptat-o miercuri, Comisia definește o serie de 5 măsuri pe care autoritățile poloneze trebuie să le adopte pentru a-i liniști îngrijorările.

Vă rog să remarcați că Comisia vorbește despre riscuri și îngrijorări. Așadar, nu există o constatare factuală din partea Comisiei despre o violare a statului de drept!

Să continuăm! Autoritățile poloneze sunt invitate la Bruxelles pentru:

Prima măsură: „Modificarea legii Curții Supreme, pentru a reduce vârsta de pensionare a judecătorilor în exercițiu, a suprima puterea discreționară de care dispune președintele în ceea ce privește prelungirea mandatului judecătorilor Curții Supreme și eliminarea procedurii de recurs extraordinar, care prevede posibilitatea rediscutării hotărârilor definitive date cu mai mulți ani în urmă.”

Noua lege poloneză prevede ca judecătorii de peste 65 de ani să fie trimiși din oficiu la pensie. Ceea ce implică ca judecătorii născuți în anii 1950 și care au fost magistrați în regimul comunist și mai ales în timpul stării de urgență (în vremea oprimării Solidarității – n.r.) să fie cei vizați.

Această lege permite de asemenea cetățenilor care se consideră victime ale unui proces nedrept, în ultimii 20 de ani, să ceară revizuirea hotărârii.

Obiectivul afișat aici este dublu: decomunizarea ultimei puteri poloneze, operațiune care nu a fost făcută după căderea Zidului, și reînnoirea puterii judiciare, considerată coruptă şi nepotistă.

A doua măsură: „Modificarea legii privind Consiliul Naţional al Magistraturii, astfel încât să nu mai pună capăt mandatelor judecătorilor membri şi să vegheze ca noul sistem de numire să continue să garanteze alegerea judecătorilor membri de către confraţii lor.”

Până în prezent, din cei 25 de judecători membri cât numără Consiliul Naţional al Magistraturii, 15 erau numiţi de alţi magistraţi, fără nici un control al cetăţenilor. De acum, cei 15 vor fi aleşi de către deputaţi. Fiecare grup parlamentar nu va putea propune mai mult de 9 judecători şi va putea desemna minimum unul. Iar lista acestor 15 judecători va trebui să întrunească 3/5 din voturile Parlamentului.

Nu este mai democratic ca „judecătorii judecătorilor”, în loc să se desemneze între ei, să fie numiţi de reprezentanţii aleşi ai poporului? Desigur, judecătorii sunt experţi, însă a lăsa această decizie în seama lor nu înseamnă bascularea spre tehnocraţie?

A treia măsură: „Modificarea sau abrogarea legii privind organizarea jurisdicţiilor de drept comun, mai ales pentru eliminarea noului regim de pensionare aplicabil judecătorilor, inclusiv puterea discreţionară de care dispune ministrul Justiţiei în ceea ce priveşte prelungirea mandatului judecătorilor şi numirea şi revocarea preşedinţilor de tribunale.”

Este vorba aici de măsuri pur administrative. Reforma legii prevede ca dosarele să fie atribuite judecătorilor prin tragere la sorţi, încât preşedinţii de tribunale devin în bună măsură nişte „directori administrativi”.

A patra măsură: „Restaurarea independenţei şi a legitimităţii Curţii Constituţionale, veghind ca judecătorii săi, preşedintele şi vicepreşedintele său, să fie aleşi în mod legal şi ca toate judecăţile să fie publice şi deplin aplicate.”

Comisia Europeană şi opoziţia poloneză au contestat puternic validitatea alegerii anumitor judecători ai Curţii Constituţionale şi implicit validitatea alegerii preşedintelui şi vicepreşedintelui său.

Totuşi, Comisia şi opoziţia sunt constituite din înalţi funcţionari şi din politicieni, nu din magistraţi. Curtea Supremă a validat legalitatea acestor alegeri, iar aceasta nu poate fi acuzată de simpatii politice pentru partidul la putere din Polonia. Dimpotrivă, ea se opune în mod regulat, prin comunicate, partidului de guvernământ. Preşedinta Curţii Supreme chiar a participat şi a luat cuvântul la o manifestaţie a opoziţiei.

A cincea măsură: „Abţinerea de la gesturi şi declaraţii publice susceptibile să mineze şi mai mult legitimitatea puterii juridice.”

Aici, Comisia impune drept condiţie, pentru a suspenda acţiunea sa, ca persoane legal şi legitim alese într-o ţară membră să nu abordeze toate temele pe care le doresc şi în modul pe care îl doresc. Altfel zis, un ales polonez, dacă apreciază că puterea juridică este coruptă, nu are dreptul să o spună, dacă nu vrea ca ţara sa să fie sancţionată de UE.

Fiecare va judeca după cum consideră aceste cinci măsuri. Dar pentru aceasta, trebuie să aibă în minte anumite lucruri.

Un comisar politic

Primul este că Frans Timmermans, primul vicepreşedinte al Comisiei, însărcinat cu „dosarul polonez”, este numit, nu ales. Desigur, el este un fost deputat social-liberal, însă partidul său nu reprezintă decât 5,7% dintre alegătorii olandezi.

De la venirea la putere a PiS în Polonia, Timmermans repetă aproape cuvânt cu cuvânt argumentele partidelor politice liberale (progresiste, de stânga – n.r.) care se opun guvernului în funcţie la Varşovia. Să amintim şi că „garanţia poloneză” a lui Timmermans este preşedintele Consiliului European, liberalul Donald Tusk. Acesta este fondatorul principalului partid politic de opoziţie faţă de guvernul din Polonia. Dacă Timmermans îşi va atinge scopul şi guvernul polonez va fi demis, principalul beneficiar al schimbării va fi Tusk.

Trebuie înţeles că Timmermans, care de doi ani condamnă fără proces guvernul polonez, nu are decât putere investigativă.

De ce este martirizată Polonia?

De ce Bruxelles-ul ameninţă Polonia cu o procedură despre care toată lumea ştie că va fi un eşec? Într-adevăr, pentru a finaliza această procedură este nevoie de unanimitatea statelor, iar Ungaria a anunţat deja că se va opune. De ce nu este chemată Polonia în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene? Ea nu are nevoie de asentimentul ţărilor membre însă emite decizii juridice, nu politice. Să înţelegem din asta că infracţiunea nu a fost constatată? Că există doar un „risc”?

Desigur, Comisia a sesizat CJUE însă pentru „discriminarea bazată pe sexe la stabilirea vârstei de pensionare diferite pentru femeile judecători (60 de ani) şi bărbaţii judecători (65 de ani)”.

Pentru binele Europei, Polonia nu trebuie să se supună

Un număr de şefi de partide liberale acuză Polonia de toate relele Europei, însă este PiS la putere de 20 de ani? Această afacere poloneză nu este oare ilustraţia evoluţiei din ce în ce mai îngrijorătoare a Europei? Desigur, preşedintele Republici Franceze propune schimbarea UE. Însă pentru a o înlocui cu ce? Nimeni nu ştie cu adevărat.

În mod simbolic, temeliile UE au fost deja zguduite prin tratamentul degradant impus poporului grec împotriva voinţei sale.

Se doreşte acelaşi lucru cu Polonia, întruchiparea vie a acestui ciment creştin? Atunci nu va mai rămânde decât ca UE să se transforme într-o şapă de plumb înlocuind fundaţii, ziduri, ferestre.

În fine, care este obiectivul? Crearea unei Europe fără rădăcini, fără ancore, fără limite în drepturile sale? Slăbirea statelor şi privarea noastră de identitate?

În ultimele trei secole, Polonia a supravieţuit imperiilor şi dictaturilor care voiau să o supună. Cu siguranţă la fel se va întâmpla şi cu această nouă tehnocraţie liberală.