Specialist în istoria României comuniste, eminentul profesor Dennis Deletant a dezvăluit, în cadrul întâlnirilor susținute de Academia Civică la Sighet, aspecte necunoscute din timpul Revoluției de la București din iarna anului 1989. Apropiat al lui Ion Caramitru, personaj central al evenimentelor din urmă cu aproape 28 de ani, Deletant a ajuns astfel în siajul noilor lideri care preluaseră puterea după înlăturarea lui Ceaușescu. Rugat de generalul Atanasie Stănculescu să solicite sprijin (medicamente, alimente etc) guvernului Marii Britanii, Deletant s-a conformat, câștigând încrederea generalului, care i-a povestit ulterior cum a conceput planul de evadare al Ceaușeștilor cu elicopterul, din 22 decembrie

Pentru ca cititorii să înțeleagă din capul locului cine este Dennis Deletant și ce căuta el în România la sfârșitul anului 1989, vom începe cu o declarație oferită de istoricul englez la Sighet, în urmă cu trei ani: „Revoluția română a fost pentru mine și o revoluție personală. Ca să-l citez pe Andy Warhol, celebrul pictor american, revoluția mi-a adus cele cincisprezece minute de celebritate, întrucât m-a catapultat pe mine, ca și cercetările românești de la Școala de Studii Slavonice și Est Europene din cadrul Universității din Londra, în vizorul public în Marea Britanie. La 16 decembrie 1989, în timp ce mă uitam acasă, la Londra, la știrile de la televizor care arătau protestele de la Timișoara, sună telefonul. Era John Simpson, redactorul principal pentru Afaceri Externe de la televiziunea BBC, care mă invita la biroul de știri din sediul BBC ca să discutăm situația din România”.

FOTO: Mărturiile lui Dennis Deletant au fost strânse și publicate de Fundația Academia Civică în 2014

De aici înainte, pentru istoricul englez Dennis Deletant începe aventura vieții. Este rugat să însoțească echipa de jurnaliști britanici în România (era unul dintre puținii britanici care cunoșteau limba română), pentru a transmite de la fața locului știri legate de Revoluție. Inițial, profesorul refuză. Cu doar un an înainte, în 1988, fusese declarat persona non-grata de regimul Ceaușescu fiindui interzis accesul pe teritoriul românesc. Imediat după îndepărtarea lui Ceaușescu de la putere însă, Deletant acceptă propunerea celor de la BBC și ajunge, via Varșovia-Sofia, în țara noastră.

Sună telefonul în biroul lui Caramitru

„La 4 ianuarie, eram împreună cu Ion Caramitru (...), un prieten vechi al meu, la sediul guvernului provizoriu FSN, la Palatul Victoria. Ion se ocupa de numirea unor noi directori pe probleme culturale în mai multe județe. (...) În timp ce vorbeam, sună telefonul și Ion Caramitru răspunde. La celălalt capăt era generalul Stănculescu, care m-a invitat să-i fac o vizită și mi-a comunicat locul. Nu avea o mașină care să mă ducă acolo, așa că i-a cerut domnului Caramitru să facă rost de una de la Palatul Victoria. Am acceptat să mă duc acolo și m-am suit întrun jeep care mă aștepta la intrare. Șoferul mi-a cerut să-i dau adresa biroului lui Stănculescu. Mi-a spus că fusese adus din provincie, împreună cu alți șoferi, pentru că noul guvern nu avea încredere în șoferii partidului comunist, care fuseseră puși pe linie moartă, și el nu era familiarizat cu Bucureștiul. Din fericire, având adresa de la Ion Caramitru, știam cum se ajunge la biroul generalului”, rememorează Dennis Deletant.

FOTO: Victor Atanasie Stănculescu (1928-2016)

Mesajul prin satelit trimis la Londra

„Când am ajuns acolo, doi bodyguarzi înarmați, îmbrăcați în civil, m-au escortat până la etajul patru al unei clădiri - cred că se numea Ministerul Planificării - de pe Calea Victoriei și m-au introdus în biroul lui Stănculescu. Și el era îmbrăcat în civil. Mi-a explicat că voia să trimită un mesaj urgent guvernului britanic, dar că, deoarece ambasadorul se retrăsese la Sofia, nu știa pe cine să contacteze la București. I se spusese că mă aflam în capitală cu echipa BBC și m-a rugat să transmit mai departe mesajul lui. Era o cerere pentru medicamente, alimente și ajutor în a repune pe picioare sistemul energetic al țării.

Prima decizie importantă

În timpul întâlnirii cu generalul Atanasie Stănculescu, omul care înăbușise în sânge revolta de la Timișoara și jucase - așa cum vom vedea mai târziu - rolul principal și în îndepărtarea cuplului dictatorial, istoricul Dennis Deletant n-a ratat ocazia de a-i pune câteva întrebări, mai ales că generalul, vice prim-ministru sub Ceaușescu, era acum ministru al Economiei Naționale!

„Trădarea” lui Milea. Camera plină cu generali

„L-am întrebat pe Stănculescu ce a făcut pe 22 decembrie, ziua fugii lui Ceaușescu. (...) Mi-a spus că fusese informat la 22 decembrie prin telefonul armatei, pe care îl avea acasă, că trebuie să se ducă la Comitetul Central. Generalul Vasile Milea, ministrul Apărării, era încă în viață. Stănculescu venise acasă de la spital la 9.30 dimineața. La telefon, ofițerul îi spusese că Milea voia să-l vadă la Comitetul Central. La scurt timp după aceea, a sunat din nou să spună că se întâmplase ceva la Comitetul Central, fără să spună ce, și că Stănculescu trebuia să se ducă acolo imediat. A venit apoi o mașină trimisă de Silviu Curticeanu, șeful cabinetului lui Ceaușescu, cu doi-trei oameni de la Direcția a Cincea (Garda de Corp) a Securității, care îi spuseră lui Stănculescu că îi trimisese Curticeanu să-l ia imediat și să-l ducă la Comitetul Central. Pe drum i-au spus că Milea s-a sinucis”.

Relatarea lui Deletant capătă ritm: „Stănculescu a urcat la primul etaj unde l-a întâmpinat Curticeanu, care îi spuse că tovarășii, adică Ceaușeștii, îl așteptau. Cei doi îl așteptau nu în cabinetul lui Ceaușescu, ci în antecameră, și l-au întrabat de ce a venit așa târziu. Stănculescu le-a spus că s-a rănit la picior într-un accident și că i-l puseseră în ghips. Ceaușescu i-a spus că Milea i-a trădat și că s-a sinucis. I-au mai spus lui Stănculescu că trebuia să sosească în piață niște unități militare (în fața Comitetului Central). La același etaj era o cameră plină de generali - comanda operațională a armatei - printre ei generalul Voinea, șeful garnizoanei din București, și generalul Eftimescu, șeful secției operaționale a Statului Major”. Mai departe, este dezvăluită prima decizie importantă luată de Stănculescu: „Într-o altă încăpere fusese organizat un centru de comunicații al armatei. Generalii i-au spus lui Stănculescu că două regimente, unul de tancuri, celălalt de vehicule blindate, au pornit dinspre Șoseaua Olteniței și se îndreptau către piață la ordinele lui Milea. Stănculescu a părăsit încăperea și s-a întâlnit, la centrul de comunicații, cu un căpitan, Marius Tufan, pe care l-a întrebat discret dacă este în contact cu cele două unități. El a răspuns că da, la care Stănculescu i-a spus să le dea ordin din partea lui să se întoarcă la cazarmă”.

Pregătirea drumului spre moarte

După prima minciună livrată soților Ceaușescu (accidentul în urma căruia s-a ales cu piciorul în ghips), generalul Stănculescu le-a turnat-o imediat și pe a doua. Cel puțin așa reiese din mărturia profesorului Dennis Deletant: „Stănculescu s-a întors la soții Ceaușescu și le-a raportat că cele două unități se aflau pe drum, dar că presiunea din piață se afla în creștere. Le-a spus că ar fi mai bine dacă ar părăsi clădirea și că singura soluție e cu elicopterul, fără să știe că nu era destul spațiu pe acoperiș din cauza antenelor, pe care cei de la securitate au fost nevoiți să le demonteze ca să poată ateriza elicopterul. Nu era loc de aterizare pentru un al doilea elicopter. Soții Ceaușescu s-au întors în cabinetul lor, au vorbit cu Curticeanu și cu altcineva care mai era acolo, cu Manea Mănescu credea Stănculescu”.

De remarcat că nici un alt general n-a intervenit, n-a propus un alt plan, o altă soluție. „Nici unul dintre ceilalți generali și ofițeri n-au ieșit din birourile lor, nimeni nu l-a întrebat pe Stănculescu ce e de făcut. El susținea că îl evitau pentru că, el fiind implicat în evenimentele de la Timișoara, nu știa ce rol jucaseră ei în actele de violență din București. Ceaușescu l-a întrebat pe Stănculescu cât timp durează să vină elicopterul. Într-o jumătate de oră, a răspuns el”.

Ceaușeștii erau speriați, palizi, transpirați

Evenimentele au început să se precipite, atingând, inevitabil, punctul culminant: părăsirea puterii și începutul drumului spre moarte al Ceaușeștilor. „Stănculescu i-a telefonat atunci generalului Rus, șeful forțelor aeriene, să-l întrebe cât timp i-ar lua să trimită două elicoptere. Ideea cu elicopterul se ivise, după relatarea lui Stănculescu, în jur de 11 dimineața sau 11 și un sfert. Soții Ceaușescu se duseseră în cabinetul Președintelui, dar se vedea că erau speriați. Deja intraseră în panică, se făcuseră palizi, după cum spunea Stănculescu, erau înspăimântați, transpirați și agitați. Atunci îi venise ideea cu elicopterul. L-a sunat pe generalul Rus de la centrul de telecomunicații și acesta i-a spus că o să vină elicopterele, dar că trebuia să dea ordin și generalul Marin Neagoe, șeful Direcției V din Securitate - așa cum era procedura: ordinul trebuia să vină din două părți”.

Căsătorit cu o româncă

Regretatul scriitor Romulus Rusan nota în cuvântul introductiv al cărții „Dennis Deletant la Sighet”: „El și-a susținut teza de doctorat la noi. Așa a descoperit ce înseamnă un regim represiv și, mai ales, faptul că în trecutul vinovat al acestuia au existat deținuți politici bine ascunși de ochii Occidentului. Doi dintre aceștia fuseseră tatăl și bunicul celei ce avea să-i devină în 1973 soție, Andreea Caracostea”.

Zborul la Snagov și lepădarea de pistol

Ce s-a întâmplat mai departe? Dennis Deletant își amintește: „Rus l-a pus pe Stănculescu să verifice dacă acoperișul suportă cele două elicoptere și Stănculescu l-a pus pe Neagoe să verifice. Oamenii lui Neagoe erau echipați cu arme automate și grenade, iar după Stănculescu nu erau mai mult de 50 în toată clădirea. Numai după ce s-a răspândit vestea fugii lui Ceaușescu cu elicopterul au dispărut oamenii lui Neagoe și, când demonstranții au intrat cu forța în clădire, s-au găsit arme în mai multe încăperi, și tot felul de persoane s-au înarmat la întâmplare. Neagoe s-a dus să verifice dacă puteau să aterizeze elicopterele. Stănculescu i-a escortat pe soții Ceaușescu la lift, însoțiți de trei bodyguarzi și, crede el, de Mănescu, deși nu era sigur”.

Fereastra de la etajul șase

În continuare: „Stănculescu a rămas jos și i-a spus aghiotantului să urce să vadă unde se puteau urca soții Ceaușescu în elicopter. Aghiotantul a urcat cu al doilea lift, care a ajuns înaintea Ceaușeștilor. Aceștia au ieșit pe acoperiș - așa i s-a spus lui Stănculescu - printr-o fereastră de la etajul șase, care dădea spre terasa acoperișului. Li s-a dat probabil un scaun pe care să se urce și să iasă, prin fereastră, pe terasă. Cei de la Securitate demontaseră deja câteva antene. Al doilea elicopter n-a putut să aterizeze. Aghiotantul i-a spus lui Stănculescu că primul elicopter aterizase deja când Ceaușeștii ajunseseră pe acoperiș. Când aghiotantul i-a spus lui Stănculescu că cei doi se urcaseră în elicopter, Stănculescu (...) a scăpat de pistol, apoi a părăsit clădirea împreună cu aghiotantul. Au ieșit din clădirea Comitetului Central pe poarta principală, care era asaltată de revoluționari”.

Stănculescu preia controlul armatei

Finalul n-are nimic incendiar: „Stănculescu s-a retras prin mulțime spre intrarea D a clădirii Comitetului Central și apoi către Ministerul Producției Alimentare, sperând să găsească o mașină. Scopul lui era să ajungă la Ministerul Apărării din Drumul Taberei și să preia controlul armatei. (...) Când a ajuns la Ministerul Apărării a primit primele vești de la Rus cum că elicopterul a aterizat la Snagov (...). După aceea le-a spus să cheme un doctor, să-i scoată piciorul din ghips”, explică istoricul englez.

Șmecheria cu piciorul în ghips

Istoricul Dennis Deletant susține că generalul Stănculescu i-a dezvăluit ulterior și alte amănunte spectaculoase: „Hotărârea să-și pună piciorul în ghips era (...) o șmecherie. După ce s-a întors în jur de patru dimineața (la 22 decembrie) de la Timișoara, șoferul i-a spus de evenimentele din centrul Bucureștiului. Apoi a făcut un duș și i-a spus soției că se duce la minister. Soția i-a spus să nu se ducă, mai bine să meargă la spital să se interneze. Și i-a urmat sfatul. (...) Medicul de gardă i-a pus piciorul în ghips. Stănculescu s-a dus acasă și l-a sunat pe ofițerul de serviciu să-i spună că s-a lovit la picior și că nu putea să se miște. Totuși, după un timp, a venit mașina trimisă de Curticeanu, la ordinul lui Ceaușescu, și n-a mai avut încotro. S-a dus”.

Un act de asigurare

Dennis Deletant a conturat și o concluzie: „Dezvăluirile lui Stănculescu (...) scot în evidență ambiguitatea situației în care se găseau unele persoane de rang înalt din armată. După părearea mea, purtarea lui Stănculescu la Comitetul Central putea fi interpretată ca un act bine chibzuit de asigurare: pe de o parte, prin a chema elicopterele, el i-a demonstrat lui Ceaușescu că avea interesele dictatorului la inimă, pe de altă parte, le putea arăta revoluționarilor că i-a scăpat de cuplul prezidențial, smulgându-i pe amândoi din sediul partidului și trimițându-i departe de București”.