Statele în care dictaturile se instaurează fără violență sunt cel mai greu de salvat. Foarte puțini trăiesc în realitatea și chiar mult mai puțini sunt dispuși să lupte pentru libertatea lor. În România ultimelor zile se derulează un astfel de proces: este foarte clar că democrația din ce în ce mai șubredă este pe cale să se ducă la fundul mlaștinii. Protestele ilegale nu mai contenesc: tefeliștii protestează fără autorizație, „magistrații” protestează deși le este interzis … deci în afara legii. Nu-i nimic… dacă încalci legea în numele Statului Paralel nu pățești nimic … poți să uzi și canapeaua.
Am devenit un Stat captiv: al Sistemului de forță, pe de o parte și al politicienilor agramați în materie de politică. Frica de realitatea ce îi pândește din umbră este atât de mare încât le întunecă rațiunea: cum să fii rațional dacă nu ești? Și nici nu poți fi dacă nu înțelegi ce te înconjoară. Suntem un popor curajos și ar trebui să ne alegem oameni cel puțin la fel de curajoși să ne reprezinte.
Mult zgomot pentru nimic: aproape nicio modificare la niște coduri crâncene au isterizat toată floarea procurorimii. Se văicăresc pe toate posturile că nu mai pot face dosare atât de ușor. Păi ce înseamnă să faci dosare ușor? Să înfrângi prezumția de nevinovăție a unui simplu cetățean cât mai simplu. Vor rezultate cu comoditatea. Ce înseamnă rezultate pentru ei? Pușcărie! Multă pușcărie! Nu contează dacă victima este vinovată sau sau nu, dacă probele sunt sau nu obținute legal sau reale, important e numărul. Cetățeanul este un simplu număr, o banală statistică și nu contează dacă acela sau altul a comis fapta cercetată: este un nume într-o hârtie și procurorii sunt mulțumiți. E simplu de înțeles: cu cât mai ușor este pentru un procuror să facă cercetarea, cu atât mai probabil este ca un nevinovat să ajungă la pușcărie… fără probe toți sunt nevinovați, nu poți condamna pe păreri și speculații. Codurile sunt dure și imprecise, iar încălcarea permanentă a acestora fără ca vreun magistrat să răspundă au condus la o neîncredere profundă în justiție, asociată din ce în ce mai des cu parchetele și procurorii. Iar unii procurori visează pușcărie multă stând prin birouri și făcând anchete abuzive, aspecte deja arhicunoscute de publicul informat.
Nu se știe clar motivul concret pentru care s-a ajuns aici: dorință de putere, prostie, rea-credință … sau poate toate la un loc. Soarta culegătorilor de căpșuni e râvnită din ce în ce mai mulți români: oare asta au dorit de la noi când ne-au primit în Uniunea Europeană? Vom fi o țară de asistați social, de pușcăriași și pușcăriabili, conduși de un Sistem de forță care își va umfla privilegiile până ce se va ajunge ca tot poporul să muncească care pe unde poate pentru a le plăti lor salariile, privilegiile și pensiile.
Puțină istorie ne-ar prinde bine tuturor: cei slabi și lași au pierdut toate bătăliile … n-ar strica să știți că, astfel cum spunea G.M. Ebers: pacea e rodul fiecărei bătălii adevărate.
Recomandările noastre
