A fost DESCOPERIT fulgul de zăpadă cu TROMPĂ

A fost DESCOPERIT fulgul de zăpadă cu TROMPĂ

Cercetătorii suedezi au dat lovitura, după ce s-au dotat cu un nou aparat, descoperind un nou tip de fulg de zăpadă.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Tehnologică din oraşul Luleå au descoperit un nou tip de fulg de nea. Descoperirea a fost făcută de un grup de cercetători din cadrul "Academiei Zăpezii", o structură deschisă recent în cadrul Universităţii. Noul cristal de zăpadă a putut fi studiat cu ajutorul unui aparat roentgen.

"Este minunat că avem un nou instrument, un aparat roentgen, cu care putem vedea cristalele de zăpadă. Cu ajutorul lui am găsit fulgi de zăpadă, a căror descriere nu se regăseşte în literatura deja existentă. Acesta este un nou tip de fulg de nea", a declarat cercetătorul în domeniul mecanicii experimentale Johan Casselgren, citat de RRA.

La prima vedere, fulgul de nea seamănă cu o stea, însă, spre deosebire de cristalele deja cunoscute, noul fulg descoperit de suedezi are o mică trompă. De asemenea, acesta are o formă alungită. Johan Casselgren a precizat că fulgul a fost găsit într-o zăpadă proaspăt căzută.

Ne puteți urmări și pe Google News

Atunci când zăpada se învecheşte şi se întăreşte, fulgii se transformă în cristale de gheaţă, care seamănă mai mult cu o sferă. Acum, cercetătorii din Luleå intenţionează să studieze proprietăţile mai multor tipuri de zăpadă pentru a afla ce se întâmplă cu ea, de exemplu atunci când este bătătorită de roţile maşinilor sau atunci când este adunată de utilajele de deszăpezire.