ALERTĂ! Prețul gazelor naturale CREȘTE BRUSC, după explozia din Austria. Și România va fi AFECTATĂ
- Ionut Gogean
- 12 decembrie 2017, 19:49
Europa se află în stare de alertă, după explozia care s-a produs în Austria la un terminal de gaz. Efectele în planul pieței de energie sunt dramatice.
Se pare că preţurile gazelor naturale au urcat la cele mai mari niveluri din ultimii ani, pe fondul exploziei de la terminalul din Baumgarten, Austria. Cel mai mare şoc a fost resimţit de Marea Britanie.
Scumpirea gazelor naturale ar putea afecta inclusiv România.
Ministerul italian al Dezvoltării Economice a declarat starea de urgenţă cu privire la gazele naturale, după explozia de la terminalul din Austria.
”În această dimineaţă, fluxul de gaze naturale provenind din Rusia a fost întrerupt în Austria, din cauza unui incendiu la reţeaua gestionată de operatorul Gas Connect. Prin urmare, gazoductul care leagă, via Austria, nodul de la Baumgarten de intrarea în reţeaua naţională italiană la Tarvisio a fost suspendat”, a anunţat ministerul într-un comunicat.
Inițial, presa vorbea despre cel puțin 60 de răniți. Deflagraţia a avut loc în jurul orei locale 9.00, respectiv 10.00 ora României şi a fost urmată de un incendiu.
Terminalul Baumgarten este principalul centru de distribuţie pentru gazele naturale livrate de Rusia şi Norvegia în Austria şi de acolo mai departe către nordul Italiei şi sudul Germaniei.
Acesta are o capacitate de 40 de miliarde de metri cubi şi a fost inaugurat în 1959. Terminalul Baumgarten este controlat de gigantul petrolier OMV.