A murit primul președinte al Parlamentului. Suferea de o boală incurabilă
- Ana Sârbu
- 8 decembrie 2017, 11:05
Primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moşanu, a murit, joi, la vârsta de 85 de ani, potrivit presei de la Chişinău. Lui Alexandru Moşanu i se datorează, printre altele, introducerea cursului de "Istoria Românilor" în şcolile din Republica Moldova.
Informaţia a fost confirmată pentru Ziarul Naţional de către rudele lui Alexandru Moşanu.
Alexandru Moşanu suferea de o boală incurabilă, scrie news.ro.
Primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova s-a născut pe 19 iulie 1932 în comuna Branişte, judeţul Bălţi, pe atunci parte a Regatului României, şi a studiat la Facultatea de Istorie. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 şi 1998 şi a îndeplinit funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 3 septembrie1990 – 2 februarie1993, fiind primul în această funcţie.
Alexandru Moşanu este cel care a citit în Parlament proiectul Declaraţiei de Independenţă pe 27 august 1991, votată în aceeaşi zi unanim de cei 278 de deputaţi prezenţi în sală.
Lui Alexandru Moşanu i se datorează, printre altele, introducerea cursului de „Istoria Românilor" în şcolile din R. Moldova.