MOARTE și CIRC: Execuție RATATĂ pentru că NU i-au GĂSIT VENA
- Radu Pădure
- 16 noiembrie 2017, 11:51
Condamnat în 1997 la pedeapsa capitală, Alva Campbell ar fi trebuit executat miercuri, dar tentativele de a i se administra injecția au eșuat.
Supus de părinții săi alcoolici la numeroase abuzuri fizice (inclusiv sexuale) în timpul copilăriei, americanul Alva Campbell a fost găsit vinovat de o primă omucidere în anii 1970, primind douăzeci de ani de închisoare.
Eliberat condiționat, a fost arestat din nou în 1997, pentru furt cu circumstanțe agravante. A reușit să fugă în timp ce era audiat, după ce a pus mâna pe o armă a unei ajutoare de șerif.
Apoi Alva Campbell a oprit în trafic mașina unui adolescent de 18 ani, Charles Dials, pe care l-a luat ca ostatic și apoi l-a împușcat. Pentru această crimă a fost condamnat la moarte.
Grav bolnav, Campbell, acum în vârstă de 69 de ani, trebuia să fie executat miercuri, însă statul american Ohio a suspendat procedura, deoarece agenții penitenciarului nu au reușit să găsească o venă suficient de solidă pentru a suporta perfuzia substanțelor letale.
Timp de două ore, agenții au încercat să îi aplice la mână sau la picior un cateter venos pentru a-i putea administra injecția, potrivit ziariștilor locali care au asistat la scenă.
„Va fi fixată o nouă dată a execuției”, a declarat purtătoarea de cuvânt a serviciilor penitenciare din Ohio, JoEllen Smith.
Alva Campbell avea sănătatea atât de fragilă încât a avut nevoie de o pernă cu formă specială pentru a-l ajuta să respire... în timpul injecției letale.
Avocații săi au cerut fără succes ca execuția să fie suspendată din cauza stării de sănătate precare. Ei au arătat că clientul lor suferă de o insuficiență pulmonară gravă și are nevoie de patru tratamente de asistență respiratorie pe zi. În plus, are anus contra naturii, nu se poate deplasa singur și este suspectat de cancer la plămâni.
Însă autoritățile din Ohio au considerat că toate acestea nu trebuie să ducă la amânarea execuției. „Starea de sănătate și evoluția medicală a dlui Campbell sunt evaluate pentru a lua măsurile de protecție necesare adaptate pentru execuția sa”, explica marți pentru AFP JoEllen Smith.
Execuția ratată de miercuri a dat apă la moară militanților pentru abolirea pedepsei cu moartea, care au vorbit despre un „act barbar” și au făcut apel la guvernatorul statului Ohio, John Kasich, să cruțe viața deținutului.
Uniunea americană pentru libertățile civile (ACLU) din Ohio a denunțat într-un comunicat ședința de „aproape două ore de tortură” aplicată deținutului, care fusese transportat în sala de execuție într-un scaun cu rotile. „Este a cincea execuție ratată în Ohio în ultimii ani. Aceasta nu este justiție și nici uman. Acest fel de tortură sponsorizată de către stat este inacceptabilă, iar statul Ohio trebuie să adopte imediat un moratoriu privind execuțiile”, conchide comunicatul.