Tăriceanu, SEMNALE către Tudose: „Nu știu dacă o cursă contra-cronometru e cea mai productivă”

Tăriceanu, SEMNALE către Tudose: „Nu știu dacă o cursă contra-cronometru e cea mai productivă”

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis un mesaj voalat premierului Mihai Tudose, afirmând că nu ştie dacă „cursa contra-cronometru este cea mai productivă”, cu referile la pachetul noilor măsuri fiscale ale PSD.

„Eu nu dau sfaturi Guvernului, dar am făcut o constatare. Cred, este simplă de tot (...), că nu ştiu dacă cursa contra-cronometru este cea mai productivă. (...) Eu, în loc să fie mai rapide (n.r. - măsurile), întotdeauna o să prefer să fie mai bune, chiar dacă putem să întârziem câteva zile”, a spus Tăriceanu, luni, la Senat, despre amânarea modificărilor la Codul fiscal, citat de Agerpres

Președintele ALDE a adăugat că „înainte de a fi o discuţie de Coaliţie, cred că este un subiect care acum este pe masa Guvernului şi cred că prima informaţie, de prima mână şi cea mai îndreptăţită instituţie să facă comentarii pe acest subiect este, în acest moment, Guvernul”.

Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că „există sprijinul partidelor din coaliţie pentru pachetul de modificări privind legile referitoare la Codul fiscal şi modul în care se vor stabili contribuţiile sociale”.

Premierul Mihai Tudose a decis, luni, pentu a doua oară în decurs de patru zile să amâne adoptarea în Guvern a modificărilor fiscale criticate de Președintele Klaus Iohannis. Șeful Executivului a declarat, în conferința de presă de la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, că cel mai probabil nici în ședința de Guvern de miercuri nu va fi adoptată trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat începând cu 1 ianuarie 2018.

Principalele modificări cu impact ridicat asupra cetățenilor sunt: trecerea plății tuturor contribuțiilor în sarcina salariaților, scăderea impozitului de venit de la 16% la 10%, sau creşterea cu 60% a deducerilor personale pentru angajații cu salarii mici.

„Revoluția fiscală” din programul de guvernare PSD-ALDE trebuia adoptată de Guvern vinerea trecută, numai că ședința a fost amânată pentru astăzi, întrucât, puterea executivă a invocat faptul că nu a primit toate avizele necesare. Amânarea a venit, însă, pe fondul unor amenințări cu proteste masive în țară și cu o opoziție dură din partea președintelui Klaus Iohannis.