#colectiv Autorităţile joacă ALBA-NEAGRA cu tragedia care a îndoliat o ţară întreagă. UN RAPORT MISTERIOS, apărut după doi ani. Altfel, NICIUN VINOVAT!

#colectiv Autorităţile joacă ALBA-NEAGRA cu tragedia care a îndoliat o ţară întreagă. UN RAPORT MISTERIOS, apărut după doi ani. Altfel, NICIUN VINOVAT!

La doi ani de la tragedia din clubul Colectiv care a îndoliat întreaga Românie, un raport întocmit de ministrul Sănătăţii din guvernul tehnocrat, Vlad Voiculescu- şi uitat, din spusele acestuia, prin sertare- scoate la iveală erorile şi proasta mobilizare a autorităţilor din seara tragediei de 30 spre 31 octombrie 2015, din clubul groazei. Pe principiul alba-neagra, în timp ce fostul ministru tehnocrat confirmă existenţa acestui raport, actuala condurere a Ministerului Sănătăţii neagă faptul că ar fi existat vreodată aşa ceva. Până una alta, în timp ce disputa pe raportul misterios este în toi, la doi ani de la tragedie, după anchete, anchetuţe, audieri şi comisii, nu există niciun vinovat.

Raportul, prezentat  de Digi 24, este de negăsit pentru actuala conducere. Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat miercuri că în instituție nu există niciun raport elaborat la începutul anului 2017 pe tema intervenției autorităților sanitare în cazul incendiului de la Colectiv, potrivit agerpres.ro.

Caragiale, mereu actual!

Mai mult, aceştia spun că raportul nu ar fi singurul document pe care fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu nu l-a predat la plecare. Pe de altă parte, Vlad Voiculescu a anunțat că documentul este înregistrat la cabinetul ministrului, ca atare, există.

Ne puteți urmări și pe Google News

Patronul clubului COLECTIV aruncă BOMBA ANULUI: „NU se va şti NICIODATĂ ADEVĂRUL”

Totodată, Ministerul Sănătății afirmă că a făcut pași importanți în tratarea pacienților arși grav.

"În prima parte a mandatului, ministrul Sănătății, prof.dr. Florian Bodog, a reglementat, în premieră, modul de organizare și funcționare a centrelor de arși, prin aprobarea Ordinului nr. 476/2017 privind organizarea și funcționarea structurilor care acordă asistență medicală și îngrijirea bolnavilor cu arsuri, care a fost elaborat în colaborare cu Comisia de specialitate", susține sursa citată.

MS amintește că au fost demarate procedurile pentru construirea a patru centre destinate tratării marilor arși și în paralel sunt începute și procedurile de achiziție pentru dotarea cu echipamente specifice a centrelor existente din Timișoara și Iași.

"În anul 2017, Ministerul Sănătății a plătit aproximativ 500.000 de euro pentru 23 pacienți care au suferit arsuri în incendiu de la Colectiv și care se mai află în tratament", se arată în comunicatul de presă.

Scenariu ȘOCANT despre TRAGEDIA de la COLECTIV. Rolul lui Ponta în INCENDIUL care a MARCAT România

Mai exact, raportul pierdut prin sertare, analizează și evaluează modul în care autoritățile medicale au acționat în cazul tragediei de la Colectiv - document care nu a fost dat publicității în mod oficial.Acest document face o ”radiografie” foarte clară a nopții de 30 spre 31 octombrie 2015, când aproximativ 200 de victime ale incendiului din clubul Colectiv au avut nevoie de ajutorul medicilor din București. 

Care sunt concluziile raportului 

Concluziile sunt extrem de grave: autorităţile române au refuzat transferul în străinătate pentru victime, iar acest lucru a fost posibil doar la presiunea publicului. În plus, infecţiile nosocomiale ale pacienţilor nu apar în fişele medicale, ele nu au fost raportate în spitalele din România, ci au fost descoperite de medicii din străinătate. Şi acestea sunt doar două nereguli.

România avea în 2015 doar 10 paturi disponibile pentru pacienți cu arsuri grave, în condițiile în care după incendiul de la Colectiv au fost zeci de astfel de cazuri. Chiar și așa, răniții grav au fost transferați la spitale din străinătate abia în urma presiunilor din partea familiilor și a publicului.

„Lipsa Planului Alb - breșă majoră de siguranță a bolnavilor. Au fost spitale care au anunțat că au declanșat Planul Alb, dar la nivelul Direcției de Sănătate Publică nu există o coordonare a acestora. Planul ar fi presupus existența unui cadru medical care să asigure eliberarea rapidă de paturi de terapie intensivă. Realocarea urgențelor către alte spitale care nu erau implicate în îngrijirea răniților - lucru care nu s-a întâmplat. Mobilizarea masivă a cadrelor medicale a fost în mare parte spontană și mai puțin datorită unui plan anterior de mobilizare cunoscut cadrelor medicale și exersat prin simulări. Comunicarea s-a făcut haotic, necontrolat, atât la nivel central, cât și la nivel de spitale”, se arată în raport, potrivit Digi 24.

Pe de altă parte, se arată în raport, niciun spital din țară nu îndeplinea condițiile pentru internarea marilor arși, deoarece nu exista o zonă de izolare protectivă pentru pacienții cu arsuri.

În raport se mai  arată: „Problemă majoră, lipsa zonei de izolare protectivă pentru pacientul cu arsuri, deja cu risc de infecții. Lipsa sistemelor de climatizare conforme cu nevoile marelui ars. În foile de observație ale pacienților nu sunt buletine de gazometrie sanguină, nu se poate aprecia câți dintre pacienți au avut intoxicație cu fum și arsuri ale căilor respiratorii. Nu a fost monitorizat sistematic nivelul de monoxid de carbon în primele ore după internare. Majoritatea celor decedați la club au avut concentrații ridicate de cianuri”.