ACCIDENT terifiant în ARAD. Cel puţin o persoană DECEDATĂ
- Andrei Arvinte
- 29 septembrie 2017, 09:27
Un accident care s-a soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor două a avut loc în Arad, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat.
O persoană şi-a pierdut viaţa în acest accident, iar alte două au fost rănite, după ce autoturismul s-a răsturnat în noaptea de joi spre vineri, pe raza comunei Socodor, judeţul Arad.
„Puţin după miezul nopţii de joi spre vineri, la telefonul unic 112 a fost anunţată producerea unui accident rutier în urma căruia o persoană a rămas încarcerată în autoturismul implicat în accident. La faţa locului s-au deplasat un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, de la Detaşamentul de Pompieri - Garda de intervenţie nr. 2 Chişineu Criş, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Arad”, precizează comunicatul ISU Arad.
În autoturism se aflau trei persoane, dintre care două au reuşit să iasă singure din autovehicul, cea de a treia persoană, iconştientă, rămânând însă încarcerată între fiarele contorsionate ale autoturismului.
„Echipajul de pompieri a scos victima din autoturism şi a predat-o echipajului de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad, care a constatat că aceasta era decedată”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
La faţa locului s-au deplasat, de asemenea, poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Arad, car au efectuat cercetări la faţa locului pentru a stabili cauzele care au condus la producerea accidentului, scrie Agerpres.