SCANDAL la înălțime. Un europarlamentar român s-a certat cu o stewardesă. PĂLĂRIILE, motivul DISPUTEI

SCANDAL la înălțime. Un europarlamentar român s-a certat cu o stewardesă. PĂLĂRIILE, motivul DISPUTEI

Maria Grapini a stârnit, joi, un incident când a zburat de la București la Timișoara cu o cursă Tarom. Europarlamentarul PPU-sl s-a zgârcit să plătească taxă pentru bagajul de cală, insistând să își țină cu ea sacoșele și mai multe pălării mari de damă. Din motive de siguranță, stewardesa a rugat-o politicos să îi dea pălăriile ca să le pună într-un loc special, dar europarlamentarul i-a răspuns tăios că nu renunță la ele.

„Maria Grapini are vreo trei sacoșe în mâini, plus trei pălării mari de damă. Pentru a nu plăti taxa de cală intră cu toate bagajele în avion, Deh, salariul de 8.000 de euro lunar nu-i ajunge pentru a-și duce bagajul la cală! Reușește să-și plaseze gențile la bagaje, dar rămâne cu pălăriile în brațe. O stewardesă, invocând regulile de securitate, o roagă politicos să-i dea pălăriile pentru a le pune în altă parte. Dna europarlamentar răspunde tăios că nu renunță la ele. Stewardesa o imploră, spune că are un loc special unde poate să le pună. Cea cunocută pentru inovațiile aduse limbii române ridică și mai mult tonul și spune că „pălăriile se turtesc” dacă nu le-ar ține în brațe. La alte rugăminți, răspunde cu amenințări voalate, astfel că însoțitoarea de bord se lasă păgubașă. În orice altă țară, la orice altă companie aeriană, probabil că un pasager recalcintrant precum doamna Grapini ar fi fost dată jos. La noi însă, în primejdie este stewardesa care a cerut respectarea legii”, scrie debanat.ro.

Jrnaliștii de la publicația locală relatează că nu este prima oară când Grapini are un astfel de comportament, însoțitoare de zbor plângându-se altor pasageri că europarlamentarul creează mereu probleme colegilor ei.

„În timpul zborului, stewardesa se confesează unor pasageri, afirmând că e la ordinea zilei ca Maria Grapini să producă probleme colegilor. Mai mult, fiindcă a cerut respectarea regulilor și îi este frică de consecințe, le cere unor pasageri adrese de mail sau numere de telefon pentru-i veni ca martori în cazul în care va avea probleme la serviciu. Fiindcă lucrează la Tarom, iar un politician poate oricând să-și arate mușchii atunci când e vorba de o companie de stat. Chiar să dea oameni afară, pentru „vina” că vor respectarea legii. Plus că în România sunt alte reguli pentru politicieni decât pentru oamenii obișnuiți.”, scrie debanat.ro.