Arestarea controversată a unui afacerist turc. SUA poate arunca România într-un conflict diplomatic cu Guvernul Turciei

Arestarea controversată a unui afacerist turc. SUA poate arunca România într-un conflict diplomatic cu Guvernul Turciei

Omul de afaceri Tavan Resit este ținut în arest de trei luni de autoritățile române, fără ca Departamentul de Stat al SUA să trimită mandatul internațional de arestare, invocat la reținerea lui. În lipsa documentului, el nu poate fi extrădat. Acuzat de afaceri ilegale cu armament către Iran, cetățeanul turc susține că a căzut în capcana americanilor. Ambasada Turciei la București face presiuni

Cazul unui om de afaceri turc, ținut în arest, de aproape trei luni de autoritățile române, la cererea autorităților americane, riscă să declanșeze un confict diplomatic cu guvernul de la Ankara. Motivul: deși afaceristul a fost arestat pe 8 iunie, Departamentul de Justiție al SUA nu a transmis, nici acum, mandatul de arestare internațional pe care susține că l-a emis pe numele lui Tavan Resit, în vârstă de 40 de ani.

Acuzat de contrabandă, conspirație pentru spălare de bani, inclusiv transferuri frauduloase, omul de afaceri este suspectat că a cumpărat, din America, armament performant, inclusiv o navă de război prototip dotată cu rachete, echipamente care ar fi trebuit să ajungă în Turcia, iar de acolo să fie reexportate, ilicit, în Iran. Curtea de Apel București a prelungit, pe 31 august, pentru a treia oară, mandatul de arestare pe numele lui Tavan Resit deși, conform Tratatului de Extrădare dintre România și SUA, autoritățile americane trebuia să trimită, în 60 de zile, documentele care dovedesc faptele săvârșite de omul de afaceri din Istanbul. În lipsa mandatului, afaceristul putea fi eliberat. 

„Cu excepţia cazului în care există motive temeinice, persoana care a fost arestată provizoriu va fi pusă în libertate la expirarea unei perioade de 60 de zile, dacă statul solicitat nu a primit cererea oficială de extrădare şi documentele în sprijinul acesteia”. TRATAT ROMÂNIA - SUA, prevedere

Arestare controversată

Din momentul arestării, Curtea de Apel București a emis trei mandate de arestare pe numele lui Tavan Resit: pe 8 iunie, pe 5 august și pe 31 august. La fiecare termen, instanța a invocat articole diferite din Legea 302/2004, privind cooperarea judiciar internațională în materie penală. Astfel, pe 5 iunie, judecătorii au dispus arestarea, pentru 30 de zile, în baza art. 44 alin.1 din această lege şi art. 12 alin. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA. În articolul 44 se prevede că, în caz de urgență, „la cererea motivată a statului solicitant, persoana urmărită poate fi arestată provizoriu în vederea extrădării, anterior primirii cererii de extrădare”.Numai că, la solicitarea Evenimentului zilei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel ne-a transmis că pe numele lui Tavan Resit ar fi existat, deja, o cerere de extrădare provizorie emisă de autoritățile judiciare din SUA, în baza căreia cetățeanul turc a fost reținut, pe Aeroportul Henri Coandă Otopeni, pe data de 8 iunie. Curtea de Apel București a pus în vedere „statului solicitant” să înainteze cererea de extrădare și documentele anexe.

Până la 5 august, mandatul internațional de arestare nu a ajuns la București. Cu toate acestea, Curtea de Apel București dispune, din nou, arestarea pentru 30 de zile a lui Tavan Resit. De această dată este invocat articolul 43 din Legea 302/2004, care prevede că perioada arestării provizorie poate fi prelungită până la 180 de zile. În fine, la termenul din 31 august, judecătorii dispun, încă odată, arestarea preventivă, în baza alineatului 5 din articolul 43 al legii 302/2004 care precizează că instanța verifică, periodic, menținerea arestării provizorii. Următorul termen a fost stabilit pentru 21 septembrie.

Relatat de presa americană

Povestea omului de afaceri Tavan Resit a explodat în presa americană, la 60 de zile după ce omul de afaceri turc a fost reținut pe Aeroportul Henri Coandă, de polițiștii români. Canale media precum ABC News și Washington Post au relatat cazul cetățeanului turc, aflat în arest în România, care cere să fie eliberat. Perioada nu este deloc întâmplătoare deoarece, pe 31 august, a expirat perioada în care americanii trebuiau să trimită Ministerului Justiției mandatul internațional de arestare. Motivul reținerii, peste perioada din Tratatul de Extrădare dintre România și SUA, este ținut la secret de autoritățile române, în ciuda presiunilor făcute de Ambasada Turciei de la București, ai cărei reprezentanți au înaintat o cerere instanței, „Most urgent”, în care au cerut, încă de la arestare, să stea de vorbă cu conaționalul lor.

Predoiu: „A venit în România la cererea autorităților americane”

Un prim semn de întrebare legat de reținerea suspectului l-a scos la iveală avocatul Cătălin Predoiu, fostul ministru al Justiției, cel care, împreună cu fostul președinte al CSM, Dan Lupașcu, a apărat interesele omului de afaceri turc. Predoiu a arătat, atunci, că turcul a venit în România la cererea autorităţilor americane, pentru a clarifica o serie de chestiuni administrative, nicidecum penale, fiind imediat reţinut pe Aeroportul Henri Coandă Otopeni. „Cerem admiterea contestaţiei şi înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar sau eliberarea pe cauţiune. În joc nu e numai libertatea acestui cetăţean, poate chiar sănătatea soţiei şi a copilului său. Este vorba aici şi de onoarea statului român. Avem un cetăţean care luni de zile le-a scris americanilor că vrea să clarifice o problemă administrativă. I s-a răspuns că pot să se vadă oriunde. Întâi Dubai, apoi Germania şi apoi Bucureşti.

Scrisoarea Departamentului de Justiţie american este vagă. Şi se cere arestarea privizorie când el venise aici să se întâlnească cu autorităţile americane. El nu este fugar. El alerga să se întâlnească cu autorităţile americane să-şi rezolve problemele”, a precizat fostul ministru al Justiţiei, citat de NewsIn.