Volumul Ultimul tango la Buenos Aires, publicat în Argentina
- Florian Saiu
- 4 septembrie 2017, 15:34
Publicată de Humanitas (2012), monografia Ultimul tango la Buenos Aires – O metropolă exotică pe înţelesul tuturor, semnată de Justina Irimia, a apărut, luna aceasta, şi în Argentina
Consilier în cadrul Departamentului de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale, Justina Irimia a petrecut doi ani în capitala argentiniană, alegând să descrie societatea cunoscută în America Latină drept Parisul Sudului şi în Europa drept oraşul tangoului, într-un volum iniţial adresat cititorilor români. Dar analiza minuţioasă a etosului porteño (adjectivul corespunzător numelui oraşului Buenos Aires) şi-a reclamat întâlnirea cu propria sursă, într-o revenire acasă, pe care Fernando Amdan, specialist în comunicare si social media, o numeşte „un soi de divan literar pentru ego pe care ne putem linge rănile [...], elogia motivele de mândrie şi redescoperi oraşul.” Astfel, în traducerea Elenei Borrás García şi sub titlul Ultimul tango – Eseu despre pasiunile argentiniene, cronica oraşului de pe malul fluviului Río de la Plata devine obiect de studiu al celor ce au constituit obiectul de studiu al autoarei, după cum mărturiseşte aceasta, din primele rânduri ale cărţii.
Structurată pe capitole dedicate temelor fundamentale – politică, economie, iubire, moarte, viaţă culturală, moştenire istorică şi tradiţii – precum şi celor doar aparent superficiale – tango, fotbal, obiceiuri culinare, superstiţii şi zicale specifice, Ultimul tango se pleacă în faţa spumosului spectacol peren al umorului porteño. Străbătând volumul precum o tramă narativă indestructibilă, acest umor cucereşte prin remarcabila plasticitate şi spiritul ludic demne de comedii antologice.
În cuvintele lui Fernando Amdan, textul Justinei Irimia este „Un soi de scurtătură afectuoasă şi autentică pentru cei care doresc să treacă dincolo de prejudecăţile şi locurile comune ale Buenos Airesului.”
Volumul deschide colecţia Biblioteca românească, pe care editura Alción şi-a propus să o introducă în portofoliul său, începând cu acest an.