Primăria Capitalei construieşte hotel pentru câini şi pisici

Primăria Capitalei construieşte hotel pentru câini şi pisici Sursa foto: Arhiva EvZ

Consiliul General al Municiupiului Bucureşti a adoptat ieri o serie de măsuri care urmează să intre în vigoare în perioada următoare. O veste proastă primesc cei care au terenuri pe care creşte ambrozia şi care riscă să fi e amendaţi dacă nu distrug această plantă. Tot CGMB a decis ieri construcţia unui hotel pentru animalele de companie, dar şi oferirea titlului de cetăţean de onoare al oraşului pentru Mircea Lucescu.

CGMB a adoptat, ieri, un proiect în baza căruia vor fi demarate studiile necesare înfiinţării şi amenajării unor facilităţi de cazare, dar şi de înhumare, pentru câini şi pisici, pe raza Capitalei. În baza unui amendament propus de către Tudor Tim Ionescu (ALDE) proiectul va include şi realizarea unui incinerator.

Tot ieri aleşii generali ai Capitalei au decis conferirea titlului de cetăţean de onoare al oraşului pentru antrenorului Mircea Lucescu, handbalista Cristina Neagu şi Ilie Ilaşcu, fost parlamentar din partea PRM. Acordarea acestor titluri reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local. Proprietarii de terenuri din Bucureşti vor fi obligaţi să combată ambrozia, plantă care cauzează alergii severe. CGMB a votat în unanimitate amenzi cuprinse între 500 şi 2.000 de lei pentru persoanele fizice care deţin terenuri infestate de această plantă şi de la 2.500 la 5.000 de lei pentru persoanele juridice.

Un proiect care vizează majorarea cu peste 30% a tarifelor de transport şi distribuţie a energiei termice practicate de RADET Bucureşti a fost aprobat de Consiliul general, însă primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a dat asigurări că această hotărâre nu vizează consumatorii casnici, Primăria urmând să majoreze subvenţia acordată pentru încălzire. 

Ne puteți urmări și pe Google News