Și-a căutat fericirea peste hotare, dar tot acasă i-a fost inima. Acum cinci ani, deși o ducea bine în Italia, unde lucra la un institut de renume mondial, prahoveanul și-a luat nevasta și s-au întors acasă. Aveau un vis: să reînvie tradiția iei românești pe Valea Prahovei.

Pe Daniel Stanciu l-am întâlnit la jumătatea lunii august la Târgul de Sfânta Maria de la Muzeul Astra din Sibiu. La standul său, de pe Aleea Meșteșugarilor, doamnele și domnișoarele se înghesuiau. Luau câte un umeraș și studiau, de la vârful nasului, cusătura fiecărei ii. Dezbăteau asiduu dacă e mai frumoasă una cu flori mari, intens colorate, sau poate ar fi mai bine să încerce una alb-diafan. Poate cele cu model pe albastru, „că’s la fel ca ale bunicii”, sau poate una cu cruciulițe negre...

60 de cusătoare și trei feluri de ii

Daniel Stanciu, el însuși îmbrăcat c-o ie frumos lucrată, strânsă în talie un o curea lată, și ițari albi cum mai vezi doar în filmele de epocă, le privea calm și aștepta să le dea detalii. Când îl întrebi cum sunt făcute iile și de către cine, se lansează.

„Soția mea coase, multe femei din familia noastră o fac. Se învață din mamă în fiică meșteșugul acesta. Acum avem în jur de 60 de femei care lucrează pentru noi, într-un soi de cooperativă. Noi le procurăm materialele și modelele pe care le fac, toate din Muntenia, iar ele le cos. Modelele sunt autentice, le-am găsit prin casă pe la mama, soacră, mătuși și alte femei în vârstă. Dacă vă vine să credeți, cu bucăți cusute de ele sau bunicile lor în tinerețe, ștergeau praful. Am luat aceste bucăți de ie extrem de valoroase și le folosim acum ca modele pentru iile noastre”.

Cu glas domol, explică apoi că sunt, de fapt, trei feluri de ii. „Unele simple, de lucru, cum li se spunea pe timpuri, altele mai colorate, care erau de sărbătoare și se purtau la biserică, dar mai sunt și iile de ceremonial, pe care femeile le purtau în ziua nunții sau la marile sărbători ale anului. Înainte era o rușine ca o fată care se mărită să nu aibă o ie cusută de ea”.

Toate iile pe care le scoate la vânzare sunt „românești 100%”, de la pânza mai subțire pentru cămășile femeiești sau mai groasă pentru cele destinate bărbaților, până la ața sau mătasea cu care sunt cusute modelele. Mai mult de atât, până și îmbinarea mânecilor cu spatele și fața se face tot ca pe vremea bunicii, cu ac și ață.

Numai cu mâna sunt lucrate

„Toate au, la îmbinare, acest pătrat, pavă i se spune, care permite lejeritatea iei. Apoi, la gât au o chestie unică în lume, modelul se numește creț sau fagure, se face totul din ac și ață, și, la fel, permite iei lejeritatea. Datorită lui, poate fi purtată mai pe umeri sau strânsă la baza gâtului”, conchide el. Iar ii are de tot felul: cu mâneci scurte sau lungi, ba chiar și rochii. Și mai face și la comandă. „Cea mai simplă ie costă 250 de lei, dar rochiile de mireasă, pe care le facem pe comandă, în 2-3 luni, ajung și la 2.000 de lei”. 

Când renunți la confort, ca să faci ce-ți spune sufletul

De unde, totuși, această pasiune? „Noi, eu și soția mea Maria, ca tânără familie, ne-am dorit să reînviem minunata tradiţie din zona Văii Prahovei a ţesutului exclusiv manual al iilor brodate cu mătase sau cu mouline pe pânză topită. Acest meşteşug, după anii , 90, s-a pierdut aproape complet”.

Pentru pasiunea lor, cei doi tineri au renunțat la o viață îndestulată în Italia, unde au lucrat timp de șase ani la Institutului Italian de Siguranță a Jucăriilor. Cele mai mari firme din lume plăteau acolo sume astronomice pentru a le fi verificate produsele.

„Știți ouăle acelea de ciocolată cu jucării înăuntru? Ei, bine, fiecare model de jucărie sau fiecare personaj e verificat. Pentru fiecare model nou, plăteau Institutului minimum 100.000 de euro. Dar verificam și genți, accesorii și haine de la cele mai scumpe case de modă”, povestește Daniel Stanciu.

Când îl întrebi de ce a renunțat, îți dă replica fără ezitare. „Nu regret nimic. Sentimental îmi place ceea ce fac, material încă nu sunt mulțumit. Am venit din Italia cu circa 15.000 de euro, pe care i-am investit, acum cinci ani. I-am investit în materiale și în promovare, și încă nu mi-am scos investiția. Dar fac ce-mi place. Munca aceasta cere sacrificii, pentru că noi trebuie să ne ocupăm și de materiale, pânza topită, mătasea și mouline-ul pentru brodat, acele fine pentru broderia „în vârf de ac” etc, dar și de promovare și de vânzare. Dar nu regret nimic!”.

Și are cu se mândri: iile pe care le-a vândut sunt purtate acum de cliente din România, dar și SUA, Canada, Emiratele Arabe Unite, Australia, Italia, Spania, Franța sau Austria.