Anunț important despre PENSIILE și SALARIILE poltiștilor. Ce se va întâmpla de la 15 septembrie?

Anunț important despre PENSIILE și SALARIILE poltiștilor. Ce se va întâmpla de la 15 septembrie?

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a explicat ce se va întâmpla cu pensiile și salariile polițiștilor începând din 15 septembrie. Concret, ea a explicat cum se vor aplica modificările.

Astfel, un agent de de 30 de ani şi vârstă de peste 50 de ani, care are un salariu net de 2.144 lei. "Concret, dacă ar ieşi la pensie pe legislaţia instituită prin legea 223 până la 15 septembrie, ar avea pensie de 3.060 lei. Observăm că pensia cu care ar ieşi este mai mare decât salariul. Cel care ar îndeplini aceleaşi condiţii şi ar alege să se pensioneze la 1 noiembrie 2017, urmare actului normativ adoptată de Guvern ar avea pensie 2.204 lei pentru că am introdus principiul echitabil.

Cel care iese la 1 noiembrie 2017, ar avea o pensie de 2.204 lei. În 2018, avem majorare salarială de 25% ceea ce ar creşte baza de calcul pentru pensie şi pensia în 2018 va fi 2.893 lei. Urmând ca în 2019 sa avem o pensie care ar depăşi cuantumul pensiei cu care ar iesi un agent de poliţie la 15 septembrie", a spus Carmen Dan.

În același timp, Carmen Dan a declarat că mai mulți liderii sindicali le-au cerut politiștilor să se pensioneze rapid. "Nu putem vorbi despre o tăiere a în acondiţiile în care nu am făcut altceva decât să echilibrăm sistemul. Evident, excepţia a devenit regulă. Excepţia să ieşi cu pensie mai mare decât salariul s-a instituit la nivel de regulă", a afirmat Carmen Dan.  Totodată,  ministrul de Interne a spus că respectă decizia fiecăruia "care are toată libertatea de a-şi face propria analiză vis-a-vis de cariera şi de a alege momentul în care să iasă la pensie", a mai spus ea. 

    

 

Ne puteți urmări și pe Google News