Nadal vânează poziția de lider ATP

Nadal vânează poziția de lider ATP

„Matadorul” are șansa de a urca pentru a treia oară în carieră în fruntea ierarhiei masculine. Ibericul îl poate detrona pe Andy Murray, marele absent al turneului de la Montreal

În vârstă de 31 de ani, Rafael Nadal (locul 2 ATP) este foarte aproape de a-și recâștiga postul de lider în ierarhia ATP. Momentan, acest loc este ocupat, începând cu data de 7 noiembrie 2016, de scoțianul Andy Murray. Acesta din urmă nu va participa la Masters-ul 1.000 de la Montreal (Rogers Cup/5-13 august), fiind în continuare accidentat la șold.

Trei victorii și devine nr. 1 mondial

Astfel, lui Nadal nu îi trebuie decât trei victorii la întrecerea din Canada (calificarea în semifinale), pentru a putea reveni în fruntea tenisului masculin, poziție pe care „Matadorul” a ocupat-o ultima dată pe 6 iulie 2014. Tot „Rafa” Nadal este și jucătorul care a strâns cele mai multe puncte câştigate în circuitul ATP în acest an (7.095). În urma sa, la acest capitol, se află nimeni altul decât elvețianul Roger Federer, cu 6.545 puncte în 2017. Aceștia au sclipit în acest sezon, în Grand Slam-uri. Ibericul a triumfat la Roland Garros, în timp ce „Fedex” s-a impus la Australian open și Wimbledon.

Va fi greu până în semifinale

Revenind la Rogers Cup, Nadal are un traseu nu tocmai ușor. Va debuta direct în turul II, acolo unde se va duela, cel mai probabil, cu Borna Corici (54 ATP), în fața căuria a pierdut deja două întâlniri în carieră, ambele în minimum de seturi. În runda a treia, spaniolul va putea evolua cu John Isner (18 ATP) sau Juan Martin del Potro (32 ATP), iar în „sferturi” poate da peste Milos Raonici (10 ATP).

Ne puteți urmări și pe Google News