Judecătorul Dorel Matei va fi cercetat pentru plagiat
- Roland Căt ălin Pena
- 1 august 2017, 00:00
Ca şi în cazul Laurei Codruţa Kovesi, GIP a transmis CNATDCU dovezi că magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti a copiat
Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a sesizat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legă- tură cu un plagiat pe care l-a identificat în teza de doctorat a lui Dorel Matei, judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
Dorel Matei a susținut teza de doctorat cu titlul „Cooperarea judiciară internațională în materie penală” la Academia de Poliție în anul 2013, avându-l conducător pe profesorul universitar Dumitru Mazilu.
„A copiat inclusiv notele de subsol”
Potrivit documentelor pe care GIP le-a transmis CNATDCU, Dorel Matei a plagiat masiv. „Ca și în cazul Laurei Codruța Kovesi, pagini întregi din lucrarea de doctorat a judecătorului Matei sunt copiate din lucrări de specialitate. La fel ca și Kovesi, judecătorul a copiat inclusiv notele de subsol și greșelile din lucrările originale. Nu avem mari așteptări din partea CNATDCU.
Probabil, la fel ca în cazul Kovesi, reprezentanții acestei instituții vor prefera să se facă din nou de râs mușamalizând și acest plagiat. În România ești plagiator doar dacă nu ești omul sistemului. Or, Dorel Matei, ca și Kovesi, este omul sistemului”, precizează cei de la GIP pe site-ul lor. Ei au publicat, ieri, pe site pasaje din lucrarea de doctorat a judecătorului Dorel Matei, puse față în față cu lucrările originale din care au fost copiate.
Cazul Rarinca
Judecătorul Matei a devenit cunoscut după ce a condamnat persoane influente ca omul de afaceri Ioan Niculae sau fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Dorel Matei este cel care a condamnato definitiv pe Mariana Rarinca în septembrie 2015. El a admis contestația în anulare formulată de DNA împotriva deciziei prin care Mariana Rarinca fusese achitată definitiv, în dosarul întocmit de procurori la cererea fostei preşedinte a Înaltei Curţi, Livia Stanciu.
Mandat de arestare dat la foc automat
Judecătorul Dorel Matei, care este şi lector la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, a dat în mai 2016, în doar două ore, decizia de emitere a unui mandat de arestare pe numele lui Alexander Adamescu. În acel dosar, care avea multe volume, Dorel Matei a fost repartizat prin decizie a conducerii Curții de Apel București şi nu aleatoriu, prin sistemul electronic ECRIS.