DOLIU în ortodoxia română. A murit ultimul ucenic al lui Arsenie Boca
- Irina Lungu
- 31 iulie 2017, 07:58
Părintele Pantelimon de la Turnu, cunoscut și ca ultimul ucenic al lui Arsenie Boca, s-a ridicat la Ceruri duminică seara. Un monah înzestrat cu har și cu darul prezicerii, a schimbat viețile tuturor celor ce i-au călcat pragul chiliei.
În ortodoxia românească, este doliu. Părintele Pantelimon, de la Turnu, a murit în cursul serii de duminică. Unul dintre discipolii fideli ai lui Arsenie Boca, părintele a avut o viață zbuciumată, după o tinerețe petrecută în temnițele comuniste, relatează Antena3.
Și-a închinat toată viața lui Dumnezeu. Cei care l-au căutat și au vorbit cu părintele cred că ar fi avut chiar și darul prezicerii.
Ultimul ucenic al lui Arsenie Boca a vorbit despre sfântul Ardeanului și cât de ușor știa ”să citească” un om, de la prima vedere. Monahul Pantelimon l-a ajutat pe Arsenie Boca să își împlinească o parte din misiunea avută pe Pământ.
Părintele Pantelimon s-a ridicat la ceruri la vârsta de 100 de ani, după o viață chinuită prin temnițele comuniste. După ce a avut viziunea Maicii Domnului, a spus că rănile torturii i s-au vindecat.