Leul urmează să se PRĂBUȘEASCĂ în următorul an. Anunțul specialiștilor financiari
- Adrian Dumitru
- 25 iulie 2017, 10:06
Analiştii financiari ai CFA România estimează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni.
Aceștia văd deprecierea până la o valoare mediană de 4,6 lei/euro, şi o rată a inflaţiei de 2%, se arată într-un comunicat al CFA privind indicatorul de încredere macroeconomică, care a scăzut la 60 de puncte, în iunie.
'În luna iunie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară la valoarea de 60 puncte, fiind cu 6,6 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior. Scăderea s-a datorat ambelor componente ale sale. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 76,2 puncte, valoare în scădere cu 7,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 6,1 puncte până la valoarea de 51,8 puncte, anunță Agerpres.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/lei, este de remarcat că peste 70% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4,6000, în timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4,6000 (valoare similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior)', se arată în documentul CFA România.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2018/iulie 2017) a înregistrat o valoare mediană de 2%, similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior.
"Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă la leu, atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 90%, respectiv 95% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie', menţionează sursa citată.
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de CFA România în luna mai 2011, reprezentând un indicator prin care se doreşte să se cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA Romania şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA. Indicatorul de Încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească).