Ambiguitatea constructivă în politica externă rusă: de la anexare, agresiune și separatism rus la Malorusia

Rusia are o abilitate fantastică de a aborda cameleonic orice temă de politică externă. Și de a o schimba după bunul plac, în funcție de momentul, conjunctura și motivele susținerii sale.

Ambiguitatea constructivă și revizionismul său au la baza narațiuni alternative realității curente, însă evoluțiile din ultima vreme demonstrează că ambiguitatea, confuzia, narațiuni alternative multiple asumate pentru aceeași realitate sunt abordări care permit o mai mare flexibilitate și o capacitate mai dezvoltată de a obține atingerea obiectivelor proprii, toate combinate cu o diplomație extrem de bine pregătită teoretic și practic, dar și înarmată cu un tupeu și lipsă de rușine fantastice la nivelul reprezentanților individuali, capabili să învârtă propria lor frază spre a fi interpretată în orice formă le e la îndemână și să transforme negrul în alb și viceversa.

Așa cum Pitia, celebra preoteasă din Delphi, cucerise faima globală pentru Oracolul pe care-l conducea prin veridicitatea prorocirilor sale ambigue și interpretabile, care se potriveau oricărui scenariu de viitor, tot astfel Serghei Lavrov și întreaga castă pe care o conduce are versatilitatea și capacitatea de a afirma fără să roșească, în numele Federației Ruse, orice propoziție dar și contraria, la interval cât se poate de scurt, dacă e nevoie, explicând modificarea de poziție prin interpretări de verosimilitate care obțineau iute susținerea internă și lăsau perplex partenerul extern, care nu poate decât să ia notă de ceea ce i se livrează, la un moment dat, acceptând instabilitatea unor poziții pe termen mediu și lung.

Ultimul actor care a intrat în sarabanda deciziilor de abordare distinctă este Vladislav Surkov, consilierul personal al Președintelui Vladimir Putin, cel care e responsabil de Ucraina. Ultima sa susținere a fost o critică la ideea lansată de Alexandr Zaharcenko, șeful autoproclamatei Republici Populare Donetsk, care a susținut că formează prin referendum, la nivelul celor două zone pe care le ocupă în regiunile ucrainene Donetsk și Luhansk din Donbas, a Republicii Malorusia, Mica Rusie, dar pe cuprinsul întregii Ucraine de azi.

Greșeli frecvente la gătirea orezului. Tehnici simple pentru o mâncare reușită

Descoperă companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România în Capital Top 100 Performeri din Sănătate, ediția 2024! Acum la chioșcuri și pe edituradecarte.ro

Deci nu mai e vorba doar despre două republici pro-ruse separatiste, nu mai e vorba despre Novorosia - regiunea din Estul și Sudul Ucrainei ocupată de etnici ruși - ci despre o altă Rusie, cealaltă Rusie, Ucraina, o viziune diferită față de Ucraina independentă condusă de Poroshenko. Deci în Dobas de săptămâna trecută nu mai are loc un război separatist, ci unul civil, care opune viziuni distincte ale viitorului întregii Ucraine.

Firește că afirmațiile lui Zaharcenko nu îi aparțin, ci sunt plăsmuite în aparatul propagandei ruse. De aceea nu a surprins nici reacția lui Surkov, care pare să fi fost pregătită special, pentru a da replica după ce toți actorii vizați și interesați de chestiune ar fi reacționat, condamnând proiectul federalist.

Dacă Zaharcenko a anunțat proclamarea Malorusiei, Surkov, care a respins proiectul, tot pentru a crea surpriza, s-a apucat să comenteze semnificația afirmației separatiștilor tocmai pentru că aceasta era intenția sa și a aparatului de propagandă de la început, acela de a anunța schimbarea de viziune și abordare a Moscovei pe această temă și lupta Rusiei nu pentru o bucățică de Ucraina de est, ci pentru întreaga Ucraină.

Pe de altă parte, perspectivele sunt neclare și nesigure pentru Rusia și jocul recent cu proclamarea Malorusiei trădează această nesiguranță și inconsecvență a abordării. Separatismul pro-rus era o abordare în Estul Ucrainei de la anexarea Crimeii, el urmând proiectului nerealizat al Novorosiei, Rusia nouă, din Estul și Sudul Ucrainei, unde republicile populare nu au urmat creării celor din Donetsk și Luhansk și în celelalte regiuni cu minoritate rusă relevantă.

În același timp și raționamentul lui Putin de la anexarea Crimeii, că e leagănul creării poporului rus și a fost dată de Hrusciov Ucrainei sovietice când el, ucrainean de origine, conducea statul sovietic, e, de asemenea, o jumătate de adevăr, pentru că în schimb Ucraina a pierdut regiunile Krasnodar Krai și Rostov pe Don - mutate la Rusia sovietică, la schimb, pentru a avea ieșirea la Marea Neagră - un teritoriu mult mai întins și mănos decât zona muntoasă și aridă a Crimeii.

Azi Rusia a rămas cu ambele regiuni, văduvind Ucraina independentă de un teritoriu recunoscut în 1991 la formarea sa independentă și membră a CSI, dar și garantată în 1994 prin Memorandumul de la Budapesta contra renunțarea la arma nucleară. Mai grav, nici acum nu e sigur care e perspectiva a ceea ce-și dorește Rusia.