INCREDIBIL! Vezi câţi români au conectate locuinţele la reţeaua de canalizare!
- Filon Stan
- 18 iulie 2017, 10:00
Numărul românilor care au locuinţele conectate la reţelele de canalizare a crescut anul trecut cu 2,4%! Astfel, proprietarii a 49% dintre locuinţele din România se pot lăuda că au canalizare.
Numărul românilor care au locuinţele conectate la reţelele de canalizare a crescut anul trecut cu 2,4%, până la 9,7 milioane, aceştia reprezentând 49,1% din populaţia rezidentă, potrivit unui raport publicat marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În anul 2015, un număr de 9,47 milioane locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 47,7% din populaţia rezidentă a României.
”În anul 2016, un număr de 9,7 milioane locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 49,1% din populaţia rezidentă a României”, se arată în comunicat.
Totodată, numărul locuitorilor cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a crescut anul trecut cu 3,6% faţă de 2015, până la 9,42 milioane, reprezentând 47,7% din populaţia rezidentă a ţării.
Totodată, comparativ cu anul precedent, în 2016 lungimea reţelei de canalizare s-a extins cu 2.651 km, până la 34.353 km. În plus, lungimea reţelei de distribuţie a apei potabile era, la finalul anului trecut, de 79.678 km, cu 2.733 km mai mare faţă de situaţia existentă la sfârşitul anului 2015.