Donald Trump, MAESTRUL și JUPÂNUL diplomației mondiale
- Radu Pădure
- 12 iulie 2017, 19:13
Presa europeană continuă să-l ironizeze pe Trump pentru lipsa de inteligență și de experiență pe scena diplomatică. O mare eroare.
Un articol de Guy Millière pentru site-ul conservator de limbă franceză Dreuz.
Presa ironică uită că Donald Trump a petrecut patruzeci de ani din viață în lumea afacerilor la scară mondială, cu mare succes, ceea ce este mult mai dificil decât carieră diplomatică, aceasta implicând negocierea și semnarea de contracte în condiții complexe.
Cu ocazia unei prime călătorii pe care a făcut-o în Arabia Saudită, în Israel, la Vatican și la Bruxelles, Donald Trump a avut la Riad un discurs istoric privind Islamul, care contrasta în mod fericit cu lamentabilul și nocivul discurs rostit la Cairo de Barack Obama cu opt ani mai devreme.
A încheiat cu țările arabe sunnite acorduri care implică o stopare a finanțării islamismului și terorismului islamic și a stabilit o alianță cu Israelul menită să stăvilească Iranul islamist.
A subliniat prietenia sa față de Israel fără a evoca nici măcar o dată „soluția cu două state” (care implică recunoașterea statului Palestina) și a denunțat explicit, așa cum nici un alt președinte nu a mai făcut-o înaintea lui, impostura criminală a Autorității palestiniene.
A reamintit cu fermitate țărilor europene membre NATO datoriile pe care le au în materie de apărare și a cerut ca Alianța atlantică să-și îndrepte eforturile către lupta împotriva islamismului și terorismului islamic, ceea ce este pe cale să se realizeze.
În fine, a reamintit de ce iese din Acordurile de la Paris privind „climatul”.
Nici un alt președinte nu a realizat atât de multe într-o singură călătorie. Acest lucru nu s-a spus. O spun eu aici.
Cu ocazia unei a doua călătorii, care tocmai s-a încheiat, făcută în Polonia și la Hamburg, Donald Trump a rostit la Varșovia un discurs chiar mai important decât cel de la Riad, în care a amintit tot ceea ce lumea întreagă datorează Occidentului, a contribuit la consolidarea unei alianțe între cele 12 țări ale Europei Centrale (Inițiativa celor Trei Mări) menite să contracareze spiritul de resemnare al Europei Occidentale și să consolideze pozițiile țărilor membre NATO în fața Rusiei, a pus bazele unei colaborări americano-ruse în lupta împotriva terorismului islamic, a subliniat clar că orice amenințare rusă asupra Europei Centrale va avea parte de o ripostă fermă a Statelor Unite, a obținut din partea țărilor semnatare ale Acordurilor de la Paris privind „climatul” introducerea într-un document oficial plecarea Statelor Unite și în plus o sporire efectivă a cheltuielilor militare ale mai multor țări NATO.
Trump a mai obținut de asemenea din partea Chinei promisiunea ca aceasta să-și sporească presiunile asupra Coreei de Nord și a pus pe masă amenințarea sancțiunilor comerciale împotriva economiei chineze și pe cea a unei reînarmări a Japoniei, care să poată merge până la arma nucleară.
Pentru a fi luat în serios de chinezi, a aprobat un important contract de vânzări de arme Taiwanului.
A obținut din partea lui Putin o încetare totală a oricărei operațiuni militare în zonele din Siria limitrofe Israelului și Iordaniei și crearea unei zone tampon de cincizeci de kilometri în care este interzisă orice prezență a Hezbollah sau a iranienilor, ceea ce reprezenta o solicitare a Israelului. Putin a acceptat, pentru că știe că Trump dispune în fața Rusiei de un factor de presiune major: prețul materiilor prime energetice, controlate de Statele Unite grație relansării producției americane de gaze de șist și de petrol, posibile prin ieșirea din Acordurile de la Paris. Putin cunoaște cu atât mai bine acest mijloc de presiune cu cât Trump a spus la Varșovia că Polonia este la adăpost de orice șantaj rus în materie de furnizare de materii prime energetice, deoarece Washingtonul veghează. Încă o dată, nici un alt președinte nu a reușit atât de multe într-o singură călătorie. Acest lucru nu s-a spus. Îl spun eu aici.
Donald Trump se comportă ca un maestru și un lider al diplomației mondiale și este pe cale să provoace o reașezare a lumii menită să șteargă dezastrele anilor Obama, să refacă puterea hegemonică a Statelor Unite pe planetă și, cum am mai scris recent, șeful lumii libere. Faci pași mari în aceste direcții. Și cu mare rapiditate.
Nu știu cât timp îi va mai trebui presei europene să înșeleagă asta. Nici măcar nu știu dacă va înțelege vreodată. Încă văd titluri de ziare care afirmă că Trump a „izolat” Statele Unite. Dați-mi voie să zâmbesc.
Donald Trump adoră să fie subestimat. Dacă ar citi presa europeană ar fi copleşit.