Judecătorul Horaţius Dumbravă: Arhiva SIPA ar fi trebuit ARSĂ, fără a fi fost deschisă

Judecătorul Horaţius Dumbravă: Arhiva SIPA ar fi trebuit ARSĂ, fără a fi fost deschisă

Judecătorul Horaţius Dumbravă a declarat pentru RFI că din punctul său de vedere acestă Ahivă SIPA ar trebui arsă pentru că sunt informaţii de natură privată. Dar, pe de altă parte, aceşti torţionari ( ofiţeri, colaboraţori) care şi-au turnat colegii, au avut anumite avantaje, anumite beneficii, deci lorgic ar fi: să ştim cine sunt aceşti TORŢIONARI.

“Mi-e greu să spun ce aşteptări am, pentru că eu am o problemă cu legalitatea acestei comisii şi modalitatea în care a fost ea constituită, lucru de altfel consemnat şi de asociaţiile profesionale ale magistraţilor (…). Mi-e greu să cred că acea arhivă, acele documente strânse de-a lungul a 13 ani, până în 2005, din 1992, pot fi considerate a fi obţinute în mod legal. Sunt informaţii de natură privată foarte multe dintre ele, se pare, pentru că încă nu ştim concret, iar astfel de informaţii care ţin de viaţa privată erau nelegal obţinute de către acel serviciu de informaţii, care a funcţionat până în 2005”, a declarat judecătorul.

Ce ar trebui să se întâmple cu arhiva SIPA?

“Dacă e să mă raportez la dispoziţiile legale, această arhivă, exceptând informaţiile de natură profesională, deci dosarele profesionale, ar trebui arsă, pentru că acel serviciu a funcţionat nelegal, prin faptul că nu a răspuns în faţa CSAT, nu a funcţionat în parametri legali, iar cu atât mai mult, informaţiile de natură privată ies cu totul din rigorile Constituţiei României şi legii siguranţei naţionale. De aceea, eu spun că arhiva ar fi trebuit arsă, fără a fi fost deschisă. Pe de altă parte, tot logic este să ştim cine au fost acei torţionari, pentru că au fost torţionari, să ne înţelegem, ofiţerii şi colaboratorii, cei care au dat informaţii, unii chiar din sistemul de justiţie, despre colegii lor, care au fost acei torţionari şi de ce au făcut acest lucru, au avut anumite avantaje, anumite beneficii, au fost promovaţi în funcţii de execuţie, de conducere? Iată că nu am un răspuns concret, personal, tocmai pentru că poate că bine ar fi fost să discutăm cu toate argumentele pe masă şi să nu ne grăbim să deschidem o cutie a Pandorei”, a mai spus judecătorul pentru RFI.