Migranți din fosta Jugoslavie, opriți la frontieră
- Georgeta Petrovici
- 5 iulie 2017, 11:11
Cetățeni din fosta Jugoslavie încearcă să fugă în spațiul comunitar. Doi bărbați din Albania și Kosovo au fost opriţi la granița cu Serbia de la Jimbolia. Aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, pe jos, frontiera verde.
Cei doi au fost prinși ieri. Aceștia încercau să treacă frontiera verde și să ajungă în România, cu scopul de a călători clandestin mai departe, spre Occident.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt doi bărbaţi, unul din Albania și unul din Kosovo, în vârstă de 26, respectiv 44 de ani. Aceştia au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera în România, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Cei doi bărbați au fost predați unei echipe operative din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş, pentru luarea măsurilor legale ce se impun. Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.