Angajamentele care au DISPĂRUT din programul PSD-ALDE

Angajamentele care au DISPĂRUT din programul PSD-ALDE

Programul de guvernare al Cabinetului Tudose aduce modificări substanțiale față de programul Cabinetului Grindeanu. Noi taxe au fost introduse.

În noul program apar noi taxe, care în guvernul lui Grindeanu nu existau.

* TVA de 0% pentru vânzarea de locuințe, publicitate și pentru inputuri în agricultură. Trebuia să fie de la 1 martie 2017, dar nu s-a făcut. În noua variantă mai apare doar o cotă de 5% TVA pentru vânzarea de locuințe cu o suprafață mai mică de 120 mp și pentru inputuri în agricultură, dar și aceasta de la 1 ianuarie 2018

* Recalcularea accizelor. În prima formă a programului de guvernare, PSD-ALDE își lua angajamentul, „tot pentru a arăta respect pentru contribuabil”, că va corecta, începând cu 2018, legislația care permite calcularea accizelor la un curs al euro care nu corespunde cu realitatea. Promisiunea a dispărut acum.

Ne puteți urmări și pe Google News

* Transformarea Eximbank în bancă de dezvoltare și investiții. În noua formă a programului de guvernare, se vorbește, generic, de înființarea unei bănci de dezvoltare și investiții „cel târziu la 1 ianuarie 2018”.

* Stabilirea unor procente pentru ajutoarele acordate de stat. În varianta inițială, Guvernul PSD-ALDE se angaja să acorde 33% din fondurile dedicate ajutoarelor de stat companiilor cu cifră de afaceri între 100.000 euro și 1 milion de euro, 33% companiilor cu cifră de afaceri cuprinsă între 1.000.001 euro și 10 milioane de euro și 34% companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 10 milioane de euro. Acum, în varianta a doua, se spune doar că alocările „se vor face cu prioritate în domenii precum turismul, cinematografia, construcțiile, industria agro-alimentară și agricultura” în cuantum de cel puțin 90% din valoarea proiectelor.

* Consultanții fiscali. În noua formă a programului de guvernare, aceștia nu mai apar, spunându-se că implementarea impozitului pe venitul global se va face prin intermediul sistemului informativ integrat organizat la nivelul ANAF.

* Tichetele de formare profesională. Introducerea acestora era prevăzută în vederea reconversiei rapide și a facilitării inserției pe piața muncii. În a doua formă a programului PSD-ALDE nu se mai spune nimic de ele.

* Programul Primul salariu. Avea ca scop stimularea tinerilor absolvenți deținători ai unei licențe de învățământ superior acreditat, prin garantarea unui salariu de încadrare de 2.500 lei brut timp de trei ani și prin subvenționarea angajatorului cu 50% din cheltuiala salarială, cu menținerea angajării timp de 5 ani.

* Construcția a 1.500 de locuințe sociale. În prima variantă, PSD-ALDE se angaja să construiască și să utilizeze „eficient” locuințele sociale destinate familiilor dezavantajate. În a doua variantă, nu mai există cifra și se vorbește, generic, de „elaborarea unui plan”, scrie digi24.ro.